După învinuirile internauților aduse sistemului medical, în legătură cu decesul Andreei Cuciuc, Ala Nemerenco a venit cu o explicație.
„Exprim sincere și profunde condoleanțe îndureratei familiei Cuciuc pentru pierderea fiicei Andreea.
Nu ar fi etic și corect să intrăm în discuții și detalii pe acest caz atunci când părinții și apropiații trec printr-o așa tragedie. Dar sunt obligată să intervin pe două puncte deoarece circulă prea multe comentarii care ne vizează.
1. Nu mai există ambulanțe neechipate în Asistența Medicală Urgentă. În ultimii doi ani serviciul AMU a fost dotat cu 206 ambulanțe noi, moderne de tip A, B și C, dotate cu toate echipamentele necesare în conformitate cu standardele internaționale. Chiar și satele noastre sunt deservite deja de ambulanțe moderne, nemaivorbind de Chișinău.
Solicitarea a venit la 112 la 21.18 pe “îi vine greu să respire…”. Ambulanța de tip B a ajuns la fața locului în 7 min, timp egal cu timpul de răspuns în țările UE, dar și Marea Britanie. Echipa a realizat manevrele medicale în interiorul ambulanței, având toate echipamentele necesare pentru acest scop, inclusiv oxigen și defibrilator, asistența medicală fiind acordată în volum deplin. Deoarece intervențiile echipajului nu se soldau cu succes, în conformitate cu protocoalele clinice, este obligator să fie solicitată echipă de terapie intensivă TIM care a continuat manevrele de resuscitare. Faptul că s-a solicitat echipa de reanimare denotă gravitatea cazului și nu faptul că prima nu ar fi avut echiparea necesară. Aceasta este procedura, și medicii trebuie să resusciteze pînă este epuizată ultima șansă. Măsurile de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală au durat 52 minute în conformitate cu protocoalele medicale, dar cu profund regret, tânăra nu a putut fi salvată..
Vă rugăm respectuos să nu atacați medicii, să nu dați verdicte absolut nefondate. Toți ne dorim să se întâmple minuni, și medicii chiar fac minuni, dar uneori nu ne reușește. Cel mai corect ar fi să așteptăm concluziile expertizei medico-legale despre cauza directă a decesului.
Încă odată condoleanțe.
2. Ministerul Sănătății pe parcursul anilor a dus o politică foarte bine conturată pentru a reduce consumul și efectele tutunului, cât și altor produse de tutun asupra sănătății oamenilor, în special în rândurile tinerilor, dezvoltând cadrul legal pe care tindem să îl îmbunătățim. Iată și acum, proiectul de modificări la Legea tutunului este în Parlament, iar dezbaterile de pe platforma Parlamentului, care s-au încercat a fi influențate de industria tutunului le-ați urmărit. Eu nu am participat la ele deoarece nici într-un caz nu voi sta la aceeași masă cu industria tutunului, purtând discuții sau negocieri. Astfel la dezbateri au participat colegii mei. Sunt multe încă de făcut în acest domeniu, și ministerul, prin mandatul de a proteja sănătatea oamenilor, le va continua.
Marți, împreună cu OMS și multă lume bună vom începe o largă campanie de informare în toată țara dedicată tinerilor, care se va desfășura preponderent în școli și licee.
Merge o luptă acerbă nu doar la noi de acaparare a minții, corpului și sănătății tinerilor pentru a-i face dependenți de anumite produse și pentru că la capăt, undeva, tutunul, drogurile, anabolizantele se prefac în grămezi de bani. Copiii noștri sunt mai scumpi decât orice și trebuie să facem tot că să îi apărăm de orice nocivitate, să îi menținem sănătoși, să crească generații puternice și cu valori”, a menționat ministra sănătății.
Sursa: Mamaplus.MD