Un tânăr de 20 de ani a decedat după ce a fost electrocutat. Cazul s-a produs vineri, 15 noiembrie, în orașul Ștefan Vodă.
Potrivit ofițerului de presă al IP Ștefan Vodă, Mariana Didenco, oamenii legii au fost alertați în jurul orei 10:45, precum că o persoană a fost electrocutată. Imediat, la adresa indicată s-au deplasat serviciile specializate.
Ajunși, polițiștii au stabilit că tânărul electrocutat a fost angajat al unei companii ce prestează lucrări electrice. Astfel, în timpul efectuării unor lucrări planificate pe un pilon, acesta a fost electrocutat.
Din nefericire, medicii au putut doar să constate decesul acestuia.
Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.