mamaplus

Mădălina Ghenea, despre rolul de mamă singură. „Este marea mea realizare”

-
//
14.10.2024

Mădălina Ghenea, actrița de origine română ajunsă celebră pe plan internațional, a mărturisit cât de frumos și dificil poate fi rolul de mămică singură. Își crește fiica, pe Charlotte, rodul iubirii dintre ea și fostul partener de viață, Matei Stratan, de una singură.

mamaplus

Actrița s-a iubit cu Matei Stratan în anul 2016, însă relația lor a durat doar trei ani. Mădălina Ghenea s-a mutat apoi cu fiica sa în Italia, iar de atunci o crește singură, fiind și mamă și tată pentru ea. 

Ce spune actrița despre rolul de mamă singură 

Recent, într-o emisiune televizată din România, vedeta a vorbit despre cum reușește să se împartă între familie și carieră. Charlotte este cea mai mare realizare din viața ei, „cel mai important proiect”, scrie click.ro

„Eu sunt mereu cu familia mea, locuiesc cu familia mea și pot să spun în momentul în care am devenit mamă cumva, am devenit fiică (…) în momentul în care am devenit mamă, am redescoperit ce înseamnă să fiu acasă cu mama în fiecare zi și e superb.

 

Acum simt că, în sfârșit, am ajuns la un rezultat pe care mi-l doream de fiecare dată când călătoream. Înainte mi-era foarte dor de casă, mi-era dor de ai mei, aș fi vrut să le arăt și lor măcar bucățele din meseria mea, din realitatea pe care o trăiesc de atâția ani.

Acum pot, acum reușesc să împart foarte bine și cariera, și timpul care de fiecare dată este o prioritate pentru mine, timpul petrecut cu fiica mea și cu părinții mei, cu familia. Eu sunt și mamă, și tată, și mi-am dorit-o foarte mult. Este marea mea realizare, este cel mai important proiect al meu, pentru că este un proiect, cu siguranță”, a declarat frumoasa actriță la Antena Stars.

mamaplus

Ce spune vedeta despre cariera ei 

La doar 36 de ani, Mădălina Ghenea a reușit să își clădească o carieră de succes în lumea modei la vârsta de 14 ani, și a actoriei. Acum, după 23 de ani de carieră, mărturisește că lucrează cu același entuziasm.

„Au trecut 23 de ani, dar eu am același entuziasm să lucrez și mă bucur. De fiecare dată simt că este o binecuvântare, simt că sunt norocoasă, asta am spus mereu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Cu siguranță este o meserie care câteodată, normal, este și complicată, sunt multe sacrificii. Am început foarte devreme, la 14 ani, este mult prea devreme, cred eu. Am același entuziasm ca acum 23 de ani”, a mai spus ea.