Medicamentele constituie principala cauză a intoxicațiilor cu substanțe chimice, reprezentând 45 la sută din cazuri. Pe locul doi sunt intoxicațiile cu alcool, în special cu monoxid de carbon, care au cea mai înaltă rată de deces.
Precizările au fost făcute de șeful de secție de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Igor Pânzaru, în contextul Săptămânii naționale pentru combaterea intoxicațiilor acute cu substanțe chimice, care a început la 23 septembrie, transmite radiomoldova.md.
Potrivit lui Igor Pânzaru, și pesticidele cauzează anual un număr mare de astfel de îmbolnăviri.
„Suntem o țară agrară, avem încă o utilizare fără control a pesticidelor. Le putem găsi în piață, la orice comerciant. Avem probleme majore la capitolul utilizării pesticidelor”, a spus Igor Pânzaru.
Specialistul recomandă ca, înainte de a procura un produs chimic sau unul care conține substanțe chimice, cetățenii trebuie să studieze foarte atent informațiile de pe etichetă. O atenție deosebită trebuie atrasă instrucțiunilor de utilizare pentru a nu confunda domeniul de aplicare a produsului respectiv.
În același timp, potrivit lui Igor Pânzaru, este important pentru cumpărători să verifice doza de administrare și să nu amestece produsele chimice.
„Referitor la medicamente, să nu uităm, trebuie păstrate doar în ambalajul original. Trebuie să dispună de acea etichetă pentru a ne familiariza, pentru a fi în siguranță când utilizăm acest produs. Medicament, pesticid sau alcool - de fiecare dată trebuie păstrate în anumite condiții, pentru a nu avea acces copiii”, a menționat Igor Pânzaru.
Săptămâna națională pentru combaterea intoxicațiilor acute cu substanțe chimice este marcată în perioada 23-29 septembrie. În anul 2023, în R. Moldova, substanțele chimice au provocat aproximativ 1.900 de cazuri de intoxicații, în urma cărora 23 de persoane au decedat. Din numărul total de cazuri, 42% au avut loc în rândul copiilor.