mamaplus

Jucării cu plumb: Vânzătorii, întrebați dacă au certificat de calitate

-
//
07.11.2024

Circa 600.000 de copiii din întreaga lume rămân anual cu sechele în urma expunerii la plumb. Agenția Națională pentru Sănătate Publică atenționează că acest metal toxic se găsește în vopsele, țevi, vase și chiar jucării, îndeosebi în cele care sunt aduse ilegal ori sunt vândute pe internet, fără a fi certificate.

mamaplus

TV8 a vrut să afle dacă vânzătorii din Piața Centrală dețin certificate de calitate a produselor, însă niciunul din cei cu care au discutat nu l-a putut prezenta. De cealaltă parte, și unii părinți recunosc că nu solicită certificate și nici nu se uită pe etichetele jucăriilor.

„Dacă de mic sau în perioada sarcinii se acționează cu plumb pot duce la afectări grave a mamei și a fătului.”

Deși la prima vedere, unele obiecte, precum jucăriile pentru copii par să nu prezinte niciun pericol pentru sănătatea micuților, de la specialiști aflăm că de fapt riscuri există. 

„În jucării, mai ales cele din China, care nu sunt controlate, care nu sunt certificate”.

Plumbul se găsește și în vopsea, țevi, vase, iar datele statistice de la ANSP arată că în ultimii trei ani, 54 de persoane s-au intoxicat cu acest metal, printre ei și 12 copii. Asta deoarece organismul celor mici poate absorbi o cantitate de 4-5 ori mai mare plumb decât adulții.

„Anume la copii acesta este un factor decisiv fiindcă ei absorb mult mai mult plumb dintr-o singură sursă decât un matur și anume în perioada de dezvoltare a sistemului nervos, a copiilor în general plumbul are un impact mult mai profund sau poate mai grav asupra sănătății.”

Citește mai departe pe tv8.md.