mamaplus

Topul celor mai mari și mai frumoase pârtii de schi din România

-
//
20.12.2024

Începând din luna decembrie și până în luna martie sau aprilie, turiștii românii și străini iau cu asalt pârtiile de schi din România pentru a practica sporturi de iarnă.

mamaplus

Dacă în perioada de vară, turiștii aleg, cu precădere, stațiunile de la Marea Neagră sau Delta Dunării, în perioada de iarnă, stațiunile montane sunt la mare căutare, transmite stirileprotv.ro.

Unele pârtii au început deja să funcționeze încă de la final de noiembrie, în timp ce altele abia au anunțat datele de deschidere și prețurile pentru skipass-uri. Pregătirile sunt în toi pentru ca turiștii să aibă parte de cele mai bune condiții iarna asta.

Iată, mai jos, un top cu cele mai frecventate pârtii de schi din România, atât pentru amatori, cât și pentru schiori experimentați.

Zonele cu pârtii de schi în România

În România, există pârtii de schi special amenajate pentru copii, pentru începători, dar și pârtii pentru cei experimentați.

La noi în țară, gradul de dificultate este reglementat diferit față stațiunile din Germania sau Austria.

Gradul de dificultate este dat în funcție de culori. Astfel, fiecare pârtie de schi din țară prezintă câte o culoare, potrivit ski-si-snowboard.ro.

► pârtie verde: pârtie dedicată pentru cursuri de schi și snowboard

► pârtie albastră: pârtie pentru începători

► pârtie roșie: pârtie cu dificultate medie

► pârtie neagră: pârtie cu dificultate ridicată

Cele mai cunoscute pârtii de la noi din țară sunt cele de pe Valea Prahovei și din Poiana Brașov.

Pârtiile de schi din Poiana Brașov

Poiana Brașov, situată la 14 km de Brașov, este cea mai modernă și mai vizitată stațiune de schi din România.

În Poiana Brașov există 12 pârtii de schi care însumează 22.4 km. Dintre acestea, șapte sunt dotate cu supraveghere video.

De asemenea, în Poiana Brașov se află cea mai lungă pârtie pentru începători din România. Pârtia de schi Drumul Roșu măsoară peste 5 km lungime.

Cei care nu vor să schieze sunt așteptați pe pista de tubing sau pe tobogan. Iar cei care preferă să admire peisajele montane de la înălțime se pot plimba cu telescaunul sau cu teleschiul.

Pârtii de schi în Sinaia

Sinaia este a doua cea mai mare stațiune montană din România

Domeniul schiabil înglobează 22 km de pârtii care se desfășoară pe mai multe zone: Valea Dorului, Valea cu Brazi, Valea lui Carp, Valea Soarelui, Valea Dorului.

În Sinaia se află 18 pârtii de schi și de snowboard, dintre care una este dotată cu nocturnă. La pârtiile de schi se poate ajunge cu telescaunul, telegondola sau cu teleschiul.

Cele mai potrivite pârtii pentru schiorii începători sunt: Laptici 1, Gondola, Valea Soarelui 2 și Începatori, iar cei experimentați se pot aventura pe pârtiile: Papagal, Carp și Tale.

Pârtii de schi din Bușteni

Stațiunea Bușteni are 7 pârtii de schi, dintre care trei pentru începători, două cu dificultate medie și două pentru schiorii experimentați.

De asemenea, în Bușteni se află un fun park cu activități pentru toate vârstele: o pistă tubing și un tobogan.

De obicei în condiții meteo favorabile, sezonul de schi durează din decembrie și până în aprilie.

Pârtii de schi din Azuga

Azuga este una dintre cele mai vechi stațiuni de schi de la noi din țară. În stațiune se găsesc șase pârtii de schi.

• Cazacu - 2.200 metri

• Sorica - 2.100 metri

• La Stâna - 910 metri

• Sorica Sud - 770 metri

• Cazacu Bretea 750 metri

• Cazacu Variantă - 400 metri 

Pârtii de schi din Predeal

Predeal este o stațiune montană de pe Valea Prahovei care găzduiește 9 pârtii de schi. Toate pârtiile de schi sunt dotate cu nocturnă, telescaun și teleschi. Cele mai lungi pârtii de schii din stațiune sunt:

• Cocoșul - 2.250 metri

• Subtelerific - 1.200 metri

• Gârbova - 900 metri

• Căbucet Sosire - 800 metri

Pârtii de schi din Păltiniș

Situată în Mărginimea Sibiului, Păltiniș este stațiunea aflată la cea mai mare altitudine din România, 1.450 m. Totodată este și cea mai veche stațiune montană din România.

Stațiunea Păltiniș le pune la dispoziție turiștilor șase pârtii de schi, un telescaun și un teleschi.

Pârtiile cu un nivel de dificultate scăzut sunt: Pârtia de schi Oncești și Oncești 2, iar cele cu un nivel mediu sunt: Arena, Gâscani, Platos, Poiana Plopacii și Soarelui.

Pârtiile de schi din Arena Platoș

La aproximativ 30 de km de Sibiu, înainte de stațiunea Păltiniș, la o altitudine de 1400 de metri se află complexul de schi și agrement Arena Platoș. Stațiunea dispune de cinci pârtii de schi dotate cu nocturnă, patru instalații de transport prin cablu și tunuri de zăpadă.

De asemenea, în stațiune se află unul dintre cele mai moderne fun-park-uri din România.

Pârtiile de schi din Straja

Straja este o stațiune montană, care aparține de orașul Lupeni din județul Hunedoara. Stațiunea se află la o altitudine de 1.445 metri și le oferă turiștilor 12 pârtii de schi, care însumează aproximativ 26 de km și 11 instalații de transport prin cablu.

Cea mai lunga partie este Straja, cu o lungime de 8,1 km.

Pârtiile recomandate schiorilor începători sunt: Constantinescu, Sfântul Gheorghe și Platoul Soarelui. Pentru schiorii experimentați sunt recomandate: Pârtia Lupului, Straja și Canal.

Pârtii de schi din Vatra Dornei

Stațiunea Vatra Dornei deține patru pârtii de schi: Dealul Negru, Veverița, Parc 1 și Parc 2. Dintre acestea, Pârtia Parc 2 are un nivel ușor de dificultate, iar celelalte trei au nivele medii și grele de dificultate. Pârtiile de schi sunt prevăzute cu instalații de transport pe cablu.

Pârtiile de schi Parc 2, situată în centrul stațiunii Vatra Dornei, este una dintre cele mai vizitate pârtii de schi din nordul țării. Pârtia este dotată cu nocturnă. Iar la baza acesteia se află o pistă de tubing.

Pârtii de schi din Băișoara

La aproximativ 50 de km de Cluj Napoca se află stațiunea Băișoara. Aici există două pârtii de schi: pârtia Mare cu un grad de dificultate mediu și pârtia Slalom, cu un grad de dificultate mare. În total, pârtiile au o lungime de 1.500 de metri.

Aici, pasionații de sporturi de iarnă sunt așteptați chiar dacă pe pârtie nu se află încă un strat generos de zăpadă. Acest lucru este posibil, datorită unui sistem modern de producere a zăpezii artificiale care menține stratul de zăpadă la parametrii normali.

Pârtii de schi din Harghita Mădăraș

Una dintre cele mai spectaculoase stațiuni de schi din Transilvania este localizată în Harghita Mădăraș.

Aproape de vârful Mădăraș, turiștii sunt așteptați cu șase pârtii de schi. Stațiunea este vizitată atât de schiorii începători, cât și de cei experimentați.

Pârtii de schi de pe Transalpina

Pârtiile de schi Mioarele și Miru 1 din Transalpina au fost deschise în 2012 și de atunci sunt vizitate anual de mii de turiști din toate colțurile lumii. Pârtiile sunt ideale atât pentru pasionații de schi, cât și de snowboarding.

Pârtia Mioarele este acoperită în totalitate de zăpadă artificială. Este recomandă schiorilor experimentați.

Pârtia Miru 1 este recomandă schiorilor începători.

Pârtii de schi din Rânca

Stațiunea de schi din Rânca este situată în Munții Parâng și este cunoscută ca stațiunea cu cel mai lung sezon de schi. De obicei, stratul de zăpadă se depune începând din luna septembrie și ține până în luna mai.

La Rânca, turiștii pot găsi șase pârtii de schi și o pârtie pentru săniuș. Pe lângă schi, în stațiune se mai pot practica pescuitul sportiv, water walking ball și ture cu ATV-ul.

Pârtii de schi din Cavnic

Domeniul schiabil de la Cavnic este situat lângă localitatea cu același nume, la poalele munților Gutâi. Stațiunea găzduiește 7 pârtii de schi.

• Roata 2 - 1.030 metri

• Rainer 2 - Roata 4 - 1.000 metri

• Roata 1 - 920 de metri

• Roata 3 - 800 de metri

• La Icoana 1 - 700 de metri

• La Icoana 2 - 700 de metri

• Icoana 3 - 150 de metri

Pârtii de schi din Râușor

Râușor este o stațiune de schi aflată în munții Retezat și este una dintre cele mai apreciate pârtii din zona de vest a țării.

Există încă două trasee de schi, unul prin pădure (780 de metri) iar altul în continuarea pârtiei principale (500 de metri).

Oficial, sezonul de schi 2023 se deschide vineri, 13 ianuarie. Iar cei care vor ajunge vineri în stațiunea Râușor vor putea schia gratuit.

Pârtii de schi din Piatra Fântânele

Stațiunea Piatra Fântânele este situată în județul Bistrița Năsăud, la o altitudine de 1.100 de metri. În stațiune se găsesc trei pârtii de schi:

• Tihuța 2 - 800 metri

• Tihuța 1 - 380 metri

• Tihuța 3 - 300 metri

Pârtii de schi din Borșa

Borșa este o stațiune situată în Munții Rodnei, în extremitatea nordică a României, pe Valea Vișeului din județul Maramureș. În stațiune se află șase pârtii de schi

• Pârtia Olimpică - 2.980 metri

• Poiana Știol - 1.600 metri

• Sub Telescaun - 1.980 metri

• Puzdrele - 1.000 metri

• Vârf Știol - 550 metri

• Brădeț - 200 metri

Pârtii de schi din Stâna de Vale

Stâna de Vale este o stațiune situată în Carpații Meridionali în județul Bihor. Domeniul schiabil din Stâna de Vale cuprinde patru pârtii:

• Bradul - 1.233 metri

• Renul - 790 metri

• Cerbul - 585 metri

• Începători - 100 metri

Stațiuni de schi pentru începători și pentru copii

Sinaia

Pârtia Lăptici 1 este o pârtie ușoară, perfectă pentru cei care vor să se distreze la început. Are 1900 m lungime, 40 m lățime și o înclinație de 18%. Se ajunge pe pârtie cu o telegondolă modernă, însă nu are tunuri de zăpadă sau iluminat nocturn.

Pârtia Lăptici 2 este și ea destul de ușoară, cu 900 m lungime și 50 m lățime, având o înclinație de 22%. Nu dispune de transport pe cablu sau iluminat pentru noapte și nu are tunuri de zăpadă.

Pârtia Valea Soarelui 2 din Sinaia are un grad de dificultate scăzut, cu 1200 m lungime și 50 m lățime, având o înclinație medie de 17%. Se poate ajunge la ea cu un telescaun cu vehicule de 4 locuri. Totuși, nu dispune de tunuri de zăpadă sau iluminat nocturn, însă este o opțiune confortabilă pentru schiorii începători sau cei care vor o pârtie mai relaxantă.

Baby Ski Pârtia Nouă - o pârtie specială pentru începători și copii. Se află la baza pârtiei Noi și există o instalație de nocturnă. Babyski pârtia Nouă este ideală dacă vrei să îți aduci copilul și să îl înveți să schieze. Totodată, este perfectă pentru cei care abia învață să stea în picioare pe schiuri.

Poiana Brașov

Pârtia Stadion sau baby slope este perfectă pentru copiii care învață să schieze.

Pârtia Bradul este perfectă pentru începătorii care învață singuri sau pentru cei care iau lecții de schi.

Drumul Roșu este cea mai lungă pârtie pentru începători și are peste 5 km lungime.

Predeal

Aici vei găsi 8 km de pârtii de schi și 4 km pe cablu, inclusiv o pârtie special amenajată pentru începători și copii. Este locul ideal pentru ca cei mici să învețe să schieze cu ajutorul unui instructor specializat.

Pârtiile pentru începători sunt:

• Pârtia Clăbucet (sosire)

• Pârtia Clăbucet (variantă)

• Pârtia Clăbucet (școală)

• Pârtia Subteleferic – segmentul inferior

Azuga

Pârtiile Azuga Sud de 770 de metri și La Stână, de 910 metri sunt clasificate pentru începători. Pârtia Susai are 2 km lungime și este recomandată pentru începători. Găsești instructori care te pot ajuta și o mulțime de facilități. Pentru copii, este disponibilă pârtia Babyski Cazacu, unde copii de 3-4 ani învață să schieze. Pârtia de începători are 150 de metri, iar următorul nivel este pârtia de 400 de metri și un grad de dificultate mediu.

Bușteni

În Bușteni vei găsi mai multe pârtii perfecte pentru începători. Kalinderu 1 are o dificultate medie și 1390 de metri, în timp ce Kalinderu 2 are o dificultate medie spre grea și 1300 de metri, însă ambele pârtii au baby ski unde copiii pot învăța să schieze și începătorii să își desăvârșească mișcările. La baza pârtiei există un Fun Park cu o pârtie pentru începători.

Stațiunea Mădăraș

La Harghita Mădăraș ai la dispoziție 5 pârtii de diferite grade de dificultate, deservite de trei instalații de schi.

Pentru începători există pârtia Sugo Ocsike, o pârtie ușoară, deservită de teleschi. La Mădăraș, sezonul de schi a început pe 30 noiembrie 2024. Tot aici vei găsi Sugo Baby, o pârtie pentru începători, ideală pentru primele lecții. Vei găsi nu doar copii, ci și adulți care pun prima oară schiurile în picioare. Baby-schi-ul de aici poate fi folosit și pentru segmentul albastru al pârtiei Sugo.

Stațiunea Cavnic

Complexul Roata are cinci pârtii, dintre care Roata 2 are 1030 de metri lungime și este o pârtie ușoară, perfectă pentru începători.

Pârtia Icoana 2 este și ea perfectă pentru începători. Aici există un parc recreațional, unde zona A este destinată începătorilor. Copiii pot lua lecții de schi și snowboarding, iar pentru micuții de până la 5 ani există două tobogane ușoare, ideale pentru distracție pe zăpadă. Există și o pârtie pentru începători cu baby lift și o pârtie pentru sănii. Cavnic are un domeniu schiabil de 8,5 kilometri cu 7 pârtii în zonele Roata și Rainer.

Păltiniș

Păltiniș Arena este un resort montan pentru familii și începători, ideal pentru cei care vin la munte cu copiii, dar și pentru cei care vor să învețe să schieze. Există o școală de schi dar și o grădiniță pe schiuri și un Fun Park. Stațiunea Păltiniș se află la cea mai mare altitudine din țară - 1.442 metri.

Există cinci pârtii pentru schiat cu o lungime totală de 3,5 kilometri, perfecte pentru începători, dar și pentru cei mai experimentați. Oncești este perfectă pentru începători, iar Arena Pletos este perfectă pentru copii, cu grădinița pe skiuri unde cei mici sunt introduși în bazele acestui sport.