Părinții prea stricți pot avea copii rebeli! Cum explică psihologii și care este calea pentru o relație bună, mai ales în perioada adolescenței

În perioada critică a adolescenței, copiii își consideră părinții aproape dușmani. Ei sunt văzuți ca niște cerberi care le îngrădesc în primul rând libertatea, care pun condiții exagerate și au reguli absurde. De fapt, în cele mai multe cazuri, părinții pot fi stricți cu un singur scop: acela de a-i proteja. De lume, de anturaj, de ei înșiși. Cu toate bunele intenții pe care le au părinții, lucrurile se pot întoarce împotriva lor. Dacă sunt exagerat de stricți și nu au o comunicare deschisă cu adolescenții, riscul este să-i determine pe aceștia să-și dorească să încalce regulile impuse, să devină rebeli și să aibă un comportament chiar și mai  riscant, devenind cel mai rău coșmar al lor.

Psihologul Emily Edlynn spune că acei părinți care sunt deschiși la discuții și negocieri în loc să pretindă să fie ascultați au copii mai cooperanți. „Adolescenții simt acut nevoia de independență. În momentul în care li se cere să nu facă anumite lucruri, crește dorința de a face exact acel lucru. Și asta pentru că restricția impusă este resimțită ca un atentat la libertatea de a se comporta așa cum vor. Ca urmare, vor face tot ce le stă în putință pentru a-și afirma independența și a vedea ce se întâmplă dacă o fac. Din păcate, vor face acest lucru în moduri mai puțin sănătoase”.

Lipsa de comunicare naște „monștri”

Nu numai dorința de independență și autonomie sunt motivele care îi fac pe adolescenți să devină rebeli atunci când cresc sub o autoritate strictă. Mai sunt în joc lipsa de comunicare deschisă și de încredere reciprocă, dar și presiunea psihologică pe care o resimt adolescenții în fața controlului parental excesiv.

În familiile cu părinți foarte stricți, discuțiile deschise și comunicarea sinceră sunt mai puțin frecvente, deoarece copiii se tem de pedepse. Din acest motiv, mulți preferă să ascundă adevărul sau să mintă, având tendința de a căuta metode alternative pentru a-și exprima nevoile și dorințele, ceea ce contribuie la un comportament rebel. Fără un spațiu sigur în care să-și exprime și comunice ideile, adolescenții se vor răzvrăti, ca modalitate de eliberare de sub autoritatea parentală.

Controlul parental excesiv poate crea o presiune psihologică intensă asupra copiilor. Când părinții încearcă să impună norme rigide, fără a permite un dialog sau un compromis, copiii se pot simți oprimați și pot dezvolta resentimente. Atunci când oamenii simt că sunt constrânși în acțiunile lor se dezvoltă un fenomen numit „reactanță psihologică”, adică o tendință naturală de a reacționa împotriva restricțiilor și de a încerca să restabilească un echilibru al libertății.

Dacă încredere nu e, nimic nu e!

Un alt motiv pentru care copiii părinților stricți devin rebeli este că aceștia simt că nu sunt suficient de respectați sau de valorizați. Controlul exagerat poate transmite mesajul că părinții nu au încredere în capacitatea lor de a lua decizii corecte, iar copiii ajung să fie și mai tentați să facă exact ceea ce li se interzice. În plus, atunci când un copil simte că nu este înțeles, va încerca să-și câștige respectul și recunoașterea în afara mediului familial, ceea ce poate include chiar și comportamente de risc.

Semne că ai putea fi un părinte prea strict

Părinții stricți sunt prea rigizi și nu vor face nicio excepție de la regulile lor. Ei impun o listă lungă de reguli și sunt intransigenți atunci când copiii le încalcă. Copiii acestui tip de părinți au mai multe riscuri să mintă sau să le ascundă lucruri, pentru că le este frică de consecințe. Iată câteva semne ale unui părinte prea strict:

• Este intolerant în fața abaterilor.
• Restricțiile impuse copilului său sunt mai numeroase decât ale altor copii de seama lui.
• Copilul lui minte mult.
• Se confruntă cu lipsa de disciplină a copilului.
• Laudă rezultatele copilului, nu efortul acestuia.
• Nu lasă copilul să facă lucrurile în felul lui.

Impactul pe termen lung al stilului parental strict

Părinții autoritari care nu manifestă afecțiune sau susținere emoțională deschisă pot genera conflicte interioare la copii. Aceștia pot dezvolta nesiguranță, anxietate și stimă de sine scăzută, ceea ce contribuie la un comportament dificil. Adolescența este o perioadă în care copiii își formează identitatea și au nevoie de încurajare pentru a descoperi cine sunt și ce își doresc. Părinții stricți tind să le limiteze această explorare, ceea ce poate amplifica dorința de rebeliune și de provocare a autorității.

Cum poate fi evitat comportamentul rebel

Părinții care doresc să evite comportamentul rebel pot lua în considerare o abordare mai echilibrată, care include stabilirea unor limite clare, dar flexibile. În loc să fie stricte și de neclintit, regulile pot fi discutate cu copiii, explicându-le motivele și ascultând și punctul lor de vedere. Ascultarea activă este un alt aspect important, ea ajutând la dezvoltarea unei relații bazate pe încredere reciprocă. Astfel, este esențial să i se ofere adolescentului posibilitatea să se exprime și să discute deschis despre sentimentele și dorințele lui.

Copiii sunt adesea influențați mai degrabă de ceea ce văd decât de ceea ce li se spune. Pentru a li se modela un comportament sănătos, în loc să se concentreze pe control, este de preferat ca părinții să ofere exemple de comportament și de luare a deciziilor care să-i inspire pe copii. Și, nu în ultimul rând, este la fel de importantă construirea unei relații bazate pe respect și încredere. Dacă un copil simte că părintele are încredere în el și că este respectat, va fi mai puțin tentat să se comporte contrar așteptărilor.

Ce ar putea face părinții pentru a transforma tensiunile inerente în contexte sănătoase pentru adolescent? Are câteva recomandări și psihologul Corina Dobre: „O relație caldă, cu legături emoționale puternice, în care copilul știe că părintele său îi este aproape, că îl cunoaște, reduce numărul și intensitatea momentelor tensionate. Conflictele sigur, nu pot fi evitate, dar nu vor fi dramatice, iar rezolvarea lor pare să fie destul de firească. Adolescența developează ceea ce am construit până acum, dar reprezintă și șansa extraordinară de a repara, înainte de a trimite în lume un adult disfuncțional. Iar conflictele arată exact acolo unde pot să intervin, atât în ceea ce privește dezvoltarea mea personală, ca părinte, dar și în relația cu copilul meu”, recomandă psihologul.

sursa