În Republica Moldova ar putea funcționa un Consiliu pentru reproducere asistată medical. Cabinetul de miniștri urmează să aprobe regulamentul privind funcționarea organizației.
Consiliul va activa în vederea îmbunătățirii cadrului normativ în domeniu, actualizarea și diseminarea cunoștințelor științifice și tehnice în domeniul reproducerii asistate medical, asistarea Ministerului Sănătății la examinarea plângerilor, consultarea autorităților cu privire la reglementări care urmează să fie implementate, va desfășura activități de consiliere și de îndrumare, transmite realitatea.md.
Autoritatea va avea șapte membri, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Comisiei ginecologice și obstetrică, Comisiei andrologice și medicină sexuală, Ministerului Afacerilor Interne, Agenției de Transplant, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, comunităților științifice și ai asociațiilor profesionale din domeniul reproducerii asistate medical, geneticii medicale și bioeticii.
Responsabilii se vor întruni cel puțin o dată pe lună. Aceștia vor fi în drept să solicite informații de la prestatorii de servicii medicale publici și privați, să înainteze propuneri pentru îmbunătățirea activității în domeniu și propuneri privind politicile publice ce țin de reproducerea asistată medical.