mamaplus

Cât costă o naștere GRATUITĂ la maternitățile din țară

-
//
20.10.2023

„Tăticu, după ce conduci mama în sala de naștere, să nu uiți să vii să ne mulțumești”, „am născut acum un an un copil, iar medicul mi-a cerut 11. 500 de lei”, „pentru o naștere prin cezariană medicul mi-a cerut 500 de euro”, „soțul mi-a adus flori la maternitate, iar infirmiera a cerut să i le dau”, acestea sunt doar câteva dintre mărturiile mamelor care au fost nevoite „să se înțeleagă” cu personalul din maternități.

mamaplus

Despre corupția din maternitățile din țară s-a discutat în noul episod al podcastului „Hai să ne înțelegem”, realizat de AGORA în parteneriat cu Asociația Presei Independente (API).

Invitată la podcast a fost experta în etică, legislație și management în sănătate, Rodica Rusu Gramma.

Aceasta susține că fenomenul corupției este o boală a sistemului de sănătate, iar tratamentul ar fi doar un cadru normativ mai dur.