Un băiețel a venit pe lume în ambulanță la Fălești. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, micuțul a venit pe lume joi, 14 septembrie, iar medicii de pe ambulanță au fost solicitați pentru acordarea asistenței medicale, potrivit ambulanta.md.
La locul solicitării, membrii echipei AMU au constatat că pacienta era la a III-a naștere și prezenta semne de debut ale travaliului și s-a decis de a o transporta de urgență la spital.
În timpul transportării, nașterea a survenit spontan, iar venirea pe lume a nou-născutului a fost asistată în ambulanță. Datorită intervenției echipei AMU s-a născut la termen un băiețel sănătos de 3.200 de grame.
Ulterior, mama și copilul au fost spitalizați în stare satisfăcătoare la Maternitatea din Bălți pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.
La scurt timp, mama micuțului a venit cu mesaj în care le-a mulțumit medicilor de pe ambulanță pentru ajutorul acordat pentru aducerea pe lume a micuțului ei.
„Bună ziua, vreau să aduc sincere mulțumiri doamnei Coșeru Nicoleta, asistent medical, Gherman Maria, infirmier, Ceahur Serghei, șofer, care au dat dovadă de profesionalism. Pe 14.09.2023, ora 12:11, mi-au primit nașterea în ambulanţă. A fost oferit primul ajutor necesar și mie, și copilului. Vă sunt foarte recunoscătoare pentru efortul și munca depusă de toată echipa. Mulțumesc mult. Toată recunoștința și mulțumirea mea se oferă echipei SAMU Făleşti”, a spus proaspăta mămică.