mamaplus

Creșterea și dezvoltarea copilului cu vârsta până la șase ani: sfaturi și recomandări de la președinta Societății de Pediatrie din Moldova

-
//
14.09.2023

Primii șase ani de viață reprezintă etapa crucială, în care se pun bazele pentru sănătatea, dezvoltarea fizică, intelectuală și socială ale copilului. Această perioadă poate fi o provocare pentru majoritatea părinților noi, însă și pentru familiile ce au deja un copil sau mai mulți, întrucât fiecare copil are o personalitate aparte și se dezvoltă într-un mod unic. Informarea părinților din surse sigure este esențială pentru a îi ajuta să ofere cea mai bună îngrijire și dezvoltare posibilă copiilor lor. În acest sens, câteva recomandări și sfaturi utile pentru părinții și îngrijitorii copiilor cu vârsta până la șase ani, le puteți afla din interviul de mai jos realizat cu dna Ninel Revenco, Președinta Societății de Pediatrie din Republica Moldova.

Care sunt cele mai frecvente probleme de sănătate întâlnite la copiii cu vârsta de până la șase ani și cum pot fi prevenite sau gestionate?

Examinând datele din ultimii ani, principalele cauze de deces ale copiilor de vârstă mică au rămas a fi afecțiunile care apar în perioada perinatală, anomaliile congenitale, bolile aparatului respirator, accidentele, intoxicațiile și traumele. Acestea se întâmplă din cauza mai multor motive, printre care: luarea tardivă la evidență a gravidelor, depistarea cu întârziere sau/şi incorectă în cadrul examenului ecografic a malformațiilor congenitale ale fătului, necunoașterea de către părinți a semnelor de pericol pentru viața și sănătatea copilului și adresarea târzie după ajutor medical și multe altele. Pentru a preveni astfel de situații, se recomandă consilierea femeilor de vârstă reproductivă privind gestionarea corectă a unei sarcini, administrarea suplimentelor necesare pe perioada sarcinii, consilierea gravidelor conform programului aprobat de către Ministerul Sănătății, inclusiv organizarea ședințelor de pregătire psihoemoțională pentru acestea, precum și informarea părinților privind semnele de pericol pentru copiii de vârstă mică. 
 

mamaplus

Care sunt vaccinurile recomandate pentru copiii cu vârsta de până la șase ani și de ce sunt importante?

Vaccinarea este cea mai eficientă și sigură metodă care ajută sistemul imun al copilului să lupte cu boli infecțioase extrem de grave. Primele vaccinuri se administrează din primele zile de viață, continuând pe parcursul mai multor ani, în conformitate cu Programul Național de Imunizări. Aceste vaccinuri previn următoarele maladii: tuberculoza, hepatita virală B și D, poliomielita, difteria, tetanosul, tusea convulsivă („tusea măgărească”), pneumonii și meningite, gastroenterita cu rotavirus, infecțiile cu pneumococ, oreionul, rujeola, rubeola, cancerul de col uterin. Cu cât acoperirea vaccinală este mai înaltă, cu atât mai multe categorii de persoane sunt protejate, inclusiv: copiii care încă sunt prea mici să fie vaccinați, vârstnicii care au un risc mai mare de suportare a formelor grave de boală, persoanele cu imunitate scăzută.

mamaplus

De ce este recomandată de către OMS și UNICEF alăptarea naturală și exclusivă în primele șase luni de viață a copilului, urmată de introducerea treptată a alimentelor solide și continuarea alăptării până la vârsta de cel puțin doi ani?

Până la vârsta de șase luni, bebelușul își ia toți nutrienţii necesari exclusiv din laptele matern, după care are nevoie de introducerea alimentelor solide și alăptarea continuă până la vârsta de doi ani pentru o creștere și dezvoltare optimă. Laptele matern conține anticorpi și substanțe imune care ajută la protejarea bebelușului împotriva infecțiilor și bolilor, dezvoltându-i un sistem imunitar puternic. Alăptarea are și un efect pozitiv asupra dezvoltării cognitive a copilului, reduce riscul dezvoltării alergiilor și intoleranțelor alimentare etc. De asemenea, procesul de alăptare sprijină dezvoltarea unei conexiuni psihoemoționale profunde între mamă și copil. Nu în ultimul rând, alăptarea poate ajuta la contracția uterului și la revenirea la dimensiunea normală după naștere, contribuind la recuperarea postpartum a mamei.
 

mamaplus

Cum poate fi întărit sistemul imunitar al copilului în primii ani de viață?

Sistemul imunitar al unui copil începe să se dezvolte încă dinainte de naștere și continuă să evolueze pe parcursul primilor ani de viață. În timpul sarcinii, mama transmite către făt o parte din proprii săi anticorpi prin intermediul placentei, oferindu-i o anumită protecție împotriva infecțiilor în primele săptămâni și luni de viață. În momentul nașterii, copilul este expus la noi microorganisme din mediu și începe să își dezvolte propriul său sistem imunitar. Laptele matern furnizează anticorpi și substanțe imune care sprijină sistemul imunitar în dezvoltare. Cea mai critică perioadă este între trei și șase luni, deoarece atunci sugarul are cel mai mic nivel de anticorpi materni în organism. Pe măsură ce copilul se infectează cu un virus sau un alt germen, sistemul imunitar începe să se întărească. Vaccinurile joacă și ele un rol foarte important în această privință. Există de asemenea și alte căi de întărire a sistemului imunitar pentru copii. În mare parte, acestea se bazează pe un stil de viață și o alimentație sănătoasă. Datorită creșterii si dezvoltării rapide, în primii ani de viață copiii au nevoie de un aport ridicat de vitamine și minerale, care pot fi găsite în alimentele organice și proaspete. Fructele și legumele conțin diferiți antioxidanți care protejează sistemul imunitar, iar consumul acestora aduce un aport de substanțe nutritive precum vitaminele A, C, E, B2, B6, K, potasiu, acid folic, magneziu, potasiu și zinc. Exemple de alimente bogate în antioxidanți sunt: fructele de pădure, broccoli, spanacul și varza. La fel, zincul este unul dintre cele mai importante minerale cu rol antioxidant care poate fortifica sistemul imunitar al unui copil. Deficitul de zinc are ca efect slăbirea imunității și instalarea unei stări de oboseală. 

Cât de gravă este febra la copii și când ar trebui apelat serviciul de urgență în acest sens?

Temperatura normală a corpului este între 36,5 °C și 37,5 °C. La copiii sănătoși, febra nu indică, de obicei, nimic grav. Deși vă poate îngrijora atunci când temperatura copilului crește, febra poate fi de fapt un lucru bun, fiind adesea modul în care organismul combate infecțiile. Cu toate acestea, febra mare poate provoca disconfort unui copil și poate agrava probleme cum ar fi deshidratarea.  Indiferent de cauza febrei, dacă observați că temperatura copilului atinge 38,5 °C, apelați medicul sau mergeți imediat la serviciul de urgență.
 

mamaplus

Cum ar trebui părinții să abordeze și să gestioneze problemele de comportament, sau tantrumurile la copil?

Tantrumul este definit ca fiind o criză de furie, comportament haotic, agresivitate şi chiar autoagresivitate. El se manifestă printr-o furie extremă, în care cei mici se tăvălesc pe jos, plâng zgomotos, urlă, îşi arcuiesc spatele şi își încordează picioarele, lovesc şi ţipă, fug de lângă părinţi, iar uneori devin extrem de agresivi și ajung să spargă lucruri în jurul lor sau să lovească foarte puternic. În cazuri extreme, în timpul tantrumurilor, copiii pot să vomite sau să-şi ţină respiraţia. Acest fenomen este întâlnit la copiii cu vârste între un an şi patru ani şi apare atunci când cei mici nu îşi pot exprima în cuvinte frustrările.

De cele mai multe ori, crizele de tantrum nu pot fi evitate în totalitate, dar pot fi amânate sau ameliorate. Dacă există deja o rutină de genul odihnă-masă-somn, este bine să o respecți, pentru a evita crizele de furie inutile. A fi plictisit ori stresat, de asemenea, poate duce la declanșarea unei crize. De aceea, părintele trebuie să îi acorde copilului cât mai multă atenție și să îi acceseze gândirea logică pentru a preveni crizele. Atunci când este furios sau plânge, este important pentru copil să vadă că ești lângă el, să îi spui că îi înțelegi supărarea şi că îl iubești. Acest comportament stă și la baza construirii atașamentului dintre părinte şi copil. Cea mai simplă și eficientă metodă de a răspunde unui tantrum al copilului este calmul. Dacă cel mic te vede calm și relaxat, el va imita comportamentul tău. Un comportament agresiv al părintelui nu va face decât să înrăutățească situația.

O altă metodă este să-i distragi atenția copilului de la lucrul care i-a declanșat criza. Îi poți oferi ca alternativă un alt loc de joacă sau un alt obiect în locul celui pe care nu are voie să-l atingă. În cazul în care copilul lovește pe cineva sau încearcă să fugă de lângă tine, o soluție bună este să îl ții în brațe până se calmează. În cazuri extreme, când copilul își face rău lui sau altora, își ține respirația în timpul crizelor de furie și este aproape de leșin, are crize de tantrum noaptea, însoțite de dureri de cap ori de stomac sau dacă crizele cresc în intensitate după vârsta de patru ani este indicat un control de specialitate.

De câteva luni, părinții și îngrijitorii din Moldova pot descărca gratuit aplicația Bebbo. Cum îi ajută această aplicație în creșterea și stimularea copiilor?

Eu am fost direct  implicată în adaptarea conținutului aplicației, de aceea chiar o recomand cu toată încrederea. Bebbo este noua aplicație mobilă a UNICEF, disponibilă în 14 țări din Europa și Asia Centrală, printre care și Republica Moldova. Aceasta are scopul de a oferi o mână de ajutor părinților și îngrijitorilor copiilor cu vârste de până la șase ani, furnizând informații relevante, bazate pe dovezi și instrumente interactive care acoperă o gamă largă de aspecte legate de sănătatea și dezvoltarea copiilor și de bunăstarea părinților. De asemenea, prin intermediul acestei platforme, părinții au acces la Programul Național de Imunizări, fiind notificați referitor la vaccinurile, dar și vizitele la medic necesare în primii ani de viață.

Aplicația Bebbo oferă o colecție bogată de circa 1300 articole și videoclipuri grupate în diferite categorii, vârste și tematici. Recomandările disponibile se bazează pe mulți ani de experiență și expertiză în serviciile de educație parentală, pedagogică și activitate medicală. Părinții pot accesa gratuit aceste informații, pot monitoriza creșterea și dezvoltarea copilului, obține idei de activități de jocuri pentru copii și multe altele. În baza profilului și vârstei copilului, conținutul și îndrumările sunt filtrate pentru a oferi sfaturi personalizate și pentru a implica părinții în aplicarea acestor cunoștințe în viața de zi cu zi.
 

mamaplus

Aplicația Bebbo poate fi descărcată gratuit de pe platformele iOS și Android.