Temperaturile înregistrate de termometre au scăzut simțitor în ultimele zile, acesta fiind și un semn ce indică începutul sezonului în care gripa și virozele respiratorii își fac simțită prezența în rândul populației.
Conform medicilor, gripa este cea mai importantă viroză respiratorie, ce poate afecta persoanele ce prezintă patologii asociate și poate conduce, uneori, până la decesul pacientului, transmite adevarul.ro.
Cum putem să evităm gripa și virozele
Doctorii sunt în alertă și îi îndeamnă pe oameni să fie responsabili în această perioadă a anului.
,,La Iași ne confruntăm cu multe cazuri de Covid-19, avem 32 de pacienți internați. Totodată, specificăm că începe sezonul gripal, sezonul virozelor respiratorii, iar gripa este cea mai severă viroză respiratorie. Este bine ca în această perioadă să evităm spațiile aglomerate și să aerisim, pe cât de des posibil, încăperile în care ne aflăm", a precizat dr. Florin Roșu, manager al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
Medicii fac apel la bunul simț
Când vine vorba despre prevenție, susțin doctorii, simțul civic joacă un rol foarte important. Astfel, fiecare cetățean este responsabil atât pentru sănătatea lui, cât și pentru sănătatea apropiaților, a persoanelor din jur.
„Este bine ca în momentul în care avem simptomatologie respiratorie să ne prezentăm la medic. Totodată, este recomandat, pe cât posibil, să ne izolăm de celelalte persoane, pentru a evita răspândirea îmbolnăvirii. Fac un apel în rândul populației și vreau să spun că este foarte important să avem simț civic. Totodată, când prezentăm simptomatologie, este bine să purtăm mască de protecție. Există și categorii de persoane vulnerabile. Aici, discutăm în primul rând despre persoanele în vârstă, care prezintă comorbidități sau despre persoanele care prezintă o patologie din cauza căreia imunitatea are de suferit. În cazul acestor persoane, masca de protecție este obligatorie", adaugă medicul ieșean.
Totodată, cadrele medicale susțin că vaccinarea antigripală este cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirii. Beneficiile vaccinării sunt diminuarea severității și scurtarea duratei bolii, pacientul prezentând forme ușoare de scurtă durată. Totodată reducerea semnificativă a spitalizărilor și a deceselor cauzate de gripă și pneumonii poate realizată tot cu ajutorul vaccinului antigripal.