O româncă a născut în Germania un bebeluș cu dinți. „A avut 4,40 kg, 53 de cm și 2 dinți”

Gabriela Gabrinov a scris povestea de naștere a fiului ei, un nou născut cu dinți, care i-a surpins pe medici, moașe și asistente, scrie totuldespremame.ro. Gabriela a născut într-un spital din Germania, prin cezariană, după un travaliu lung și epuizat, care a făcut-o să intre în operație aproape inconștientă. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

 „După ce am citit atâtea poveşti horror ale mamelor care au născut în România, m-am hotărât să împărtăşesc şi eu povestea naşterii băieţelului meu, Rafael Benjamin, care are trei săptămâni. Am născut la un spital catolic de stat în Gütersloh, Germania, unde sunt stabilită. Mi-am dorit foarte mult sarcina, atât eu cât şi partenerul meu am fost foarte entuziasmaţi atunci când testul a ieşit pozitiv. Cu toate acestea, a fost o sarcină grea, cu greţuri, stări de rău, infecţii urinare recurente, hiperglicemie şi risc de diabet gestaţional, lipsă de fier şi calciu, arsuri şi dureri groaznice de spate. 

„Vomitam din cauza durerilor” 

Aveam data estimată a naşterii pe 26 ianuarie, la 40 de săptămâni şi două zile, însă această zi a trecut la fel de repede cum a venit, fără să se întâmple nimic. Doamna doctor mă chema la monitorizare din două în două zile, pentru a urmări bătăile inimii bebeluşului. La zece zile după termen, m-am dus la spital, pentru că doctorița mea intrase în concediu şi moaşele mi-au zis să merg a doua zi de dimineaţă să mă interneze.

Sâmbătă dimineaţa am ajuns la spital şi am început să iau oxitocină sub formă de pastile o dată la patru ore, iar din două în două ore mă duceam în salonul de naşteri pentru monitorizare. Suportam foarte greu durerile şi nu mă dilatam. Moaşa m-a pus să stau în cadă, în apă caldă, ca să mă ajute să mă relaxez. După baie şi două supozitoare, am reuşit să dorm patru ore, însă când m-am trezit durerile au devenit şi mai groaznice. Efectiv mă duceam până la sala de naşteri vomitând din cauza durerilor.

„Am avut două anestezii, dar nici una nu a prins”

Duminică dimineaţa, pe la nouă, medicul ginecolog de gardă, o doctoriță tânără şi foarte drăguţă, a venit să mă examineze şi, pentru că tot nu mă dilatam, mi-a propus să încercăm administarea unui gel care să mă ajute. Abia după-amiaza târziu am ajuns la dilataţie 3, deşi durerile erau din ce în ce mai intense şi contracţiile deveneau tot mai dese. Moaşa m-a sfătuit să încerc să suport măcar până ajung la 4 sau 5, pentru că apoi vor putea să-mi facă anestezie epidurală, ca să mă ajute să trec prin travaliu mai uşor.

Am avut două anestezii şi niciuna nu a prins. Partea stângă era amorţită şi nu simţeam nimic, însă partea dreaptă mă durea atât de rău încât urlam cu toate puterile, mă simţeam ca şi cum cineva îmi mărunţea rinichiul şi ovarul drept cu un fierăstrău. Sandra, ultima moaşă pe care am avut-o (pentru că personalul lucrează în ture de opt ore şi se schimbă constant) m-a lăsat să ţip, nu m-a certat nicio secundă că făceam gălăgie, deşi mai erau alte femei care năşteau în saloanele alăturate, şi m-a încurajat în permanenţă. Ba chiar a venit cu ideea să-mi pună o mască cu gaz ilariant, tot sperând că o să mă ajute, însă fără succes.

4,40 kg, 53 de cm și 2 dinți

Când am ajuns la dilataţie şase, mi s-a rupt apa, însă eu aproape că nu mai eram conştientă. Cu puţin timp până în miezul nopţii, văzând că nimic nu mă mai ajută şi că nu mai puteam face faţă durerilor, deşi nu mă mai dilatasem deloc în ultimele două ore, Sandra a discutat cu iubitul meu şi cu medicul de gardă şi s-a decis să mi se facă cezariană. Am semnat protocolul şi am fost dusă în sala de operaţie, unde mi s-a făcut o altă anestezie în coloană. Medicul care m-a operat a avut o mână atât de uşoară, încât nu doar că nu am simţit nimic (ceea ce a fost o binecuvântare după toate orele de dureri groaznice), dar s-a mişcat şi foarte repede.

La ora 1.26 de minute l-au scos pe Rafa, l-au şters repede şi mi l-au aşezat pe piept. Tatăl lui era la capul meu şi a văzut exact momentul. După câteva minute, Sandra l-a luat şi a plecat împreună cu iubitul meu, să-l cureţe, iar eu am rămas încă puţin pentru curăţat şi cusut. La 2 fix am fost mutată cu tot cu pat în salonul în care îmi duseseră bebeluşul. Moaşa mi l-a pus imediat la sân, ne-au înfofolit pe amândoi cu o pătură şi ne-au dus în rezervă. Nu am dormit absolut deloc, atât de fascinată eram de el. A avut 4 kg şi 40 de grame, 53 de centimetri, 38 circumferinţa capului şi doi dinţi în partea de jos. Toate moaşele, medicul şi asistentele din sala de operaţie s-au mirat că a ieşit cu dinţi.

„Tot personalul s-a purtat ireproșabil”

La nici zece ore după operaţie, au venit moaşele să mă ajute să mă ridic din pat, deşi încă aveam sonda montată. Am mers singură prin salon, mi-am luat bebeluţul în braţe, apoi m-au aşezat la loc în pat. Nu am primit pentru durere decât nişte ibuprofen, însă nu am avut dureri mari. Am avut în permanenţă moaşe care au venit să mă schimbe, să-mi aducă apă, mâncare, să-mi schimbe copilul sau să mi-l pună la sân pentru că eu nu puteam să mă mişc. Rafa a dormit pe pieptul meu până marţi dimineaţă, când mi-au scos sonda şi am putut să mă dau jos din pat fără ajutor şi să am grijă de el singură, iar joi, la prânz, m-au externat.

Am avut parte de mult ajutor şi personalul a fost ireproşabil. Toate moaşele pe care le-am avut au fost de nota zece, atât la naştere, cât şi ulterior, când mă chinuiam să pornesc lactaţia. Chiar mă panicasem la un moment dat că n-o să am lapte, pentru că Rafa plângea de foame şi nu trăgea de la sân, însă femeile acelea nu au renunţat la mine nicio secundă. Au încercat cu masaj, cu apă multă, cu pompa electrică, cu perna pentru alăptat, până ce laptele a venit în sfârşit.

„Mi-au explicat tot, mi-au și desenat, să înțeleg mai bine…”

Deşi nu voiam să ajung la cezariană, nu-mi pare rău că s-a întâmplat aşa până la urmă. Important e că bebeluşul a fost sănătos tun şi că am lapte, iar experienţa naşterii, per total, a fost una foarte frumoasă. Personalul spitalului, de la medicul de gardă, care m-a operat, şi până la femeia de serviciu care venea să facă puţină curăţenie în salon dimineaţa, toată lumea m-a tratat cu respect, m-a ajutat şi sfătuit numai de bine, chiar dacă sunt imigrantă şi nu vorbesc bine germană. Cu majoritatea am vorbit în engleză, iar medicul şi cele două moaşe care nu ştiau engleză mi-au explicat în germană atât de calm, cu ajutorul semnelor, ba chiar mi-au şi desenat, ca să înţeleg cât mai bine. 

Mă gândesc acum, după ce am citit atâtea poveşti ale mamelor care au născut în România, că dacă aş fi născut şi eu acolo, şi mai ales la un spital de stat, probabil aş fi murit ori m-aş fi chinuit toată săptămâna cu durerile acelea insuportabile. Îmi doresc ca toate mamele să aibe parte de o naştere ca a mea, să fie tratate cu respect, ajutate şi sfătuite bine, pentru că acum, după ce am trăit chinurile naşterii, înţeleg câtă putere poate avea o mamă”.