Pentru a evita o situație jenantă, să te abții este o soluție, dar pârțurile reținute îți pot crea o serie de probleme de sănătate. Vestea bună este că nu îți pui viața în pericol, dar asta nu înseamnă că nu vei avea câteva simptome. Totul este să nu devină un obicei reținerea gazelor, clarifică medicul gastroenterolog Niket Sonpal, de la Facultatea de Medicină Touro din New York City.
Flatulența apare atunci când gazele din intestine sunt eliberate prin rect, de aceea mirosul este neplăcut și nu vrei să ți se întâmple în public. Dacă te întrebi cum de avem aere în intestine, răspunsul este că există două surse: gazele endogene, produse pe durata procesului de digestie se formează deoarece mâncarea trece prin intestinal subțire unde bacteriile o fermentează, proces care presupune eliberare de gaze.
În alte situații, gazele apar ca urmare a interacțiunii dintre acizii din stomac și mâncarea din intestinul subțire. În funcție de tipul de mâncare, se eliberează mai mult sau mai puțin gaz în procesul de digestie. Fasolea este renumită pentru acest lucru, dar și brocoli și alimentele care conțin sulf precum ceapa, sau cele cu gluten, produc cantități mari de gaze în intestine.
Felul în care mănânci poate favoriza apariția gazelor
Mâncatul prea repede, respiratul pe gură atunci când iei masa, consumul de băuturi acidulate, fumatul și mestecatul gumei, cresc producția de gaze din intestine. Compoziția gazelor intestinale poate fi o combinație de nitrogen, hidrogen, metan si dioxid de carbon, dar în funcție de bacteriile care îți colonizează intestinele și de tipul de mâncare, se adaugă și altele, cum este de exemplu sulful. Indiferent de sursa gazelor și de compoziția lor, acestea împing pereții colonului și creează reflexul de a trage vânturi.
Simptome date de gazele reținute în corp
Mușchiul sfincter rectal este cel care te ajută să reții gazele atunci când își găsesc un moment nepotrivit să iasă. Dar, aerele reținute și blocate în intestine continua să se adune și pun presiune pe colon. Din acest motiv apare durerea localizată și chiar crampe abdominale.
Balonarea persistentă este tot un efect al reținerii gazelor. Gazele captive în intestine produc extensia abdomentului și dau aspectul de burtă de gravidă. În egală măsură, creează discomfort, durere și dacă balonarea este accentuată, îți creează dificultăți în alegerea hainelor care să te încapă.
Ce afecțiune poate fi provocată de abținerea de a face pârțuri?
Diverticulita poate apărea ca urmare a balonării produse de reținerea gazelor, cred unii medici. Aceasta este o afecțiune dată de faptul că diverticulii colonului se inflamează. Diverticulii sunt punguțe de mucoasă, care ies prin orificii de mici dimensiuni din peretele colonului. Prezența mai multor diverticului este denumită diverticuloză, o boala care apare de obicei, după 40 de ani. Dacă diverticulii se inflamează, boala este denumită diverticulită.
Concluzia medicilor este că, deși a reține gazele intestinale nu este un gest care să ne pună în pericol, nu ar trebui să facem un obicei din asta și nici nu ar trebui să ne abținem prea mult timp, ci să căutăm o toaletă pentru a elibera cât mai repede presiunea.