Un studiu științific realizat de către medicii specializați în reproducere umană demonstrează legătura directă dintre durata ciclului menstrual și conceperea unui copil. Potrivit datelor prezentate de o echipă de medici din Spania, femeile care au un ciclu menstrual de o durată mai lungă (34-35 zile) au mai multe șanse să rămână însărcinate decât femeile care au un ciclu menstrual mai scurt (27-29 zile).
Ciclul menstrual începe în prima zi a menstruației și continuă până în prima zi a următoarei menstruații. Durata medie este de 21-35 zile, cu mici abateri de la 2 până la 3 zile. Sângerările menstruale au o durată de 3-7 zile, timp în care femeile pierd între 50-80 ml de sânge.
Pentru a ajunge la această concluzie, medicii ginecologi au analizat ciclul menstrual și activitatea ovarelor la aproximativ 2000 de femei, după care au calculat și numărul de sarcini obținute în perioada examinării.
Medicii au ajuns la concuzia că femeile care au avut o durată mai lungă a ciclului menstrual, au rămas însărcinate mai devreme și organismul lor era mai receptiv la tratamentul de stimulare ovariană.
Prin urmare, medicii recomandă să se ia în considerare și durata ciclului menstrual atunci când se analizează gradul de fertilitate al femeilor.