După nouă luni în care ai așteptat cu nerăbdare să-ți ții în brațe puiul, iată că minunea s-a întâmplat. La externarea din maternitate, proaspeții părinți au emoții copleșitoare, întrucât va trebui să aibă grijă de cel mic de sine stătător, fără asistența medicilor. Este într-adevăr o provocare pentru părinții aflați la prima experiență, însă nimic nu este imposibil atunci când vine vorba despre dragostea pentru copii. În continuare îți prezentăm câteva recomandări și informații utile care îți vor prinde bine.
Nou-născuții au un stomacel nu mai mare de o minge de Ping-Pong și se hrănesc o dată la 2 ore sau în 12 sesiuni pe zi. Încă nu e nevoie să îi faci un program de mâncare. Cel mai benefic pentru bebeluș este să fie alăptat la cerere. Alăptarea la cerere este cea mai perfectă manieră de a hrăni sugarul, pentru că oferă contact esențial piele-pe-piele și bineînțeles cei mai sănătoși nutrienți de care are nevoie pentru a creste. Dacă simți că ai nevoie de o mică pauză de la supt, iar bebelușul pare lipit de sfârc - iată ce poți face: Oferă-i să sugă degetul tău mic. Oferindu-i din când în când degetul tău mic, pare a fi o idee bună până când bebelușul își stabilieste orarul de hrană – evită pe cât posibil suzeta.
Nu te îngrijora dacă bebelușul regurgitează cantități mici. Aceste episoade de "vomă" (scuipat - pentru că nu este cu adevărat vomă) sunt determinate de cât de mult aer înghite în timpul hrănirii. Cantitatea eliminate nu ar rebui să fie mai mare de o lingură.
În prima zi de viață, bebelușul produce meconium - dar acum, la câteva zile de la naștere, scaunul bebelușului este de culoare verzuie ce are și nuanțe galbene și probabil că are și ceva "semințe” - mai închise la culoare. Bebelușul trebuie să aibă un minim de 3 până la 6 scutece pline de pipi pe zi, dar când vine vorba de căcuță, nu vă speriați dacă, alăptat exclusiv fiind, nu va face chiar o săptămână - este normal.
Când un bebeluș vine acasă, este incredibil de obosit. Excursia până acasă este prima expunere a bebelușului la aer proaspăt, frig, raze solare - adică lumea mare de afară. O plimbare scurtă cu mașina e suficientă să îl obosească și să îl facă somnoros. Așa că, dacă ieșiți la o mică plimbare bebelușul va adormi în primele 10 minute.
În rest, bebelușul doarme între două și 4 ore pe repriză. Dacă doarme mai mult de 4 ore, trebuie să trezești bebelușul ca să îi dai de mâncare. Stomăcelul său este atât de micuț încât nu poate mânca mult și de aceea, după 4 ore fără mâncare, bebelușul poate suferi de foame, iar din cauza oboselii nu va mânca suficient, din nou.
Încurajați timpul petrecut treaz în timpul zilei - aproximativ o oră între somnicuri - pentru a schimba programul copilului. În caz contrar, el va fi treaz în timpul nopții.
Acesta este modul în care bebelușii își comunică nevoile, fie că este vorba de foame, disconfort, oboseală sau dorința de a suge. Odată ce nevoia este satisfăcută, micuțul tău ar trebui să se calmeze. Când ținutul în brațe și legănatul nu pare să funcționeze, ridică-l puțin în poziția vertical susținându-i bine capușorul și vorbește-i. Dacă bebelușul continuă să plângă, sună pediatrul.
În afară de plâns, bebelușul ar putea să producă diverse sunete. Atâta timp cât nu se învinețește la buze sau la față, este probabil în ordine. Bebelușii respiră în general pe nas când dorm - au pasaje mici, astfel încât majoritatea vor părea că sforăie.
Există situații în care micuțul tău va avea nevoie de intervenția imediată a unui specialist: