Aparatele cu aerosoli sau nebulizatoarele reprezintă o metodă modernă şi foarte eficientă la care recurg foarte multe mămici, pentru a trata problemele respiratorii ale celor mici. Nebulizatorul transformă soluția medicamentoasă în vapori, care, mai departe, ajung direct la locul inflamației prin inhalare, având efecte imediate asupra zonelor afectate. Totuși, părinții fac și câteva greșeli atunci când folosesc aparatele cu aerosoli, avertizează pediatrii.
Medicul de familie Octavia Toma susține că nebulizatoarele pot fi folosite numai la recomandarea medicului în cazul unor afecțiuni, precum laringite, sinuzite, faringite, amigdalite, otite, angină, astm, bronşite, bronşiolite, bronhopneumonie sau unele alergii.
„Pentru că cei mici nu stau, în general, la aerosoli, mulți părinți obişnuiesc să folosească aparatul în timp ce aceştia dorm, mai ales dacă sunt mici şi plâng atunci când li se pune masca pe față. Medicii pediatri din întreaga lume sunt de părere că nu este bine a se face acest lucru când copiii se odihnesc, pentru că, în astfel de situații, aerosolii le pot face mai mult rău decât bine micuților.
În primul rând, părinții trebuie să ştie că aerosolii nu se fac în cazul răcelilor uşoare. Aşa că, dacă observați că celui mic îi curge puțin nasul, nu mergeți să luați aparatul de aerosoli. Desigur, dacă vedeți, între timp, că există probleme de respirație, că tusea copilului este tot mai puternică, atunci se pot face aerosoli cu puțină apă de mare.
Cât despre aerosolii făcuți în timpul somnului, este total interzisă această practică, deoarece acei aburi nu fac decât să declanşeze secrețiile, iar copilul se poate îneca în somn. Aerosolii se fac întotdeauna când copilul este treaz, chiar dacă nu stă cu masca pe față tot timpul cât durează un ciclu de aerosoli”, a precizat medicul.
Specialista a adăugat că aerosolii sunt eficienți mai ales în tratamentul astmului, dar sunt recomandați şi în afecțiuni mai uşoare care se manifestă prin tuse, respiraţie dificilă sau secreții nazale. Medicamentele folosite în nebulizare se amestecă, de obicei, cu ser fiziologic şi trebuie să fie administrate întotdeauna la recomandarea medicului, atât în ceea ce priveşte dozajul, cât şi modul de combinare.
De exemplu, administrarea sub formă de aerosoli a adrenalinei, diluată cu ser fiziologic, s-a dovedit a fi foarte eficientă în tratarea bronşiolitelor, însă o cantitate prea mare de adrenalină poate duce la apariția unor efecte secundare severe. De asemenea, este recomandat ca unele medicamente să nu fie amestecate între ele, ci administrate la o diferență de cel puțin zece minute unul de celălalt.