Cu siguranță că în timpul sarcinii viitoarele mămici se informează de peste tot despre urmările care vin imediat după nașterea copilului. Pentru că fiecare femeie suportă recuperarea după naștere în mod individual, ar trebui să te aștepți la orice schimbări mai mult sau mai puțin plăcute. Oricât de greu ar fi, bucuria de a-ți ține pruncul în brațe este de neprețuit. Să vedem în continuare ce se întâmplă cu adevărat în primele 6 săptămâni după naștere.
Primul drum la baie este o surpriză
Dacă femeia a optat pentru o naștere naturală, la baie va constata că organele genitale exterioare arată diferit, poate chiar inestetic. În plus, timp de cel puțin o săptămână, după fiecare drum la baie va fi nevoie de o toaletă foarte atentă a zonei genitale.
Usturime la urinare
Este ceva normal ca după naștere, la urinare să fie simțită senzația de usturime. Însă, dacă aceasta persistă sau este tot mai intensă, poate fi un semn de infecție urinară și este absolut necesar să consulați medicul.
Este posibil să apară constipația
Nașterea este deseori precedată de constipație, ceea ce poate fi o ușurare în primele zile (pentru că ar trebui făcută o toaletă mai complexă a zonei), dar curând va deveni o problemă. Dacă nu ați avut scaun mai mult de 7 zile este absolut necesar să luați măsuri.
Vor mai fi contracții
Nașterea nu este sfârșitul contracțiilor care pot ține și până la 3 zile după naștere. Durerea poate varia de la cea asemănătoare crampelor menstruale, până la intensitate foarte mare. În tot acest timp, uterul revine la forma normală. Dacă se alăptează, crampele se intensifică, deoarece prin alăptare se declanșează producția de oxitocină care, de asemenea, contractă uterul.
Schimbări hormonale evidențiate
Veți trece prin stări de tristețe și neliniște intense. Nivelul de estrogen și progesteron, care sunt ridicate în timpul sarcinii, scad după naștere. Datorită nivelului de progesteron, femeia însărcinată trăiește o stare de relaxare și de bine. După naștere, acest lucru încetează, ceea ce poate genera stări de anxietate și chiar de depresie.
Vă faceți griji mai mult decât de obicei
Sentimentul de îngrijorare ca nu cumva copilul să pățească ceva este normal. Veți ajunge să vă faceți griji din lucruri absolut banale, cum ar fi posibilitatea de a scăpa copilul din brațe în timp ce urcați scările, sau teama continuă că el va înceta brusc să mai respire. Însă, dacă aceste stări persistă și ajung să vă blocheze acțiunile, este posibil să treceți prin depresia postanatală.
Lipsa acută de somn devine o problemă la fel de acută
În primele 2 - 3 luni, până ce noul născut își reglează programul de mese și de somn, mama va fi constant în urmă cu odihna. Din păcate, uneori situația continuă chiar dacă bebelușul și-a reglat orarul. Mama nu mai reușește să revină la un ritm de viață firesc, fiind prea obosită și stresată. În aceste condiții, ea va trebui să își aducă aminte că dacă ea nu se simte bine și nu e odihnită, nici copilului nu îi va fi bine.