Cele mai multe femei care aleg să nască prin cezariană nu o fac din cauza unor complicații sau a recomandărilor medicale, ci doar pentru că le pare o variantă mai confortabiă și mai ușoară de a-și aduce pe lume copiii. Deși susținem nașterea naturală atunci când nu există riscuri, sunt și situații în care cezariana nu poate fi evitată, tocmai pentru a putea preveni eventuale complicații:
Prolapsul de cordon ombilical
Atunci când cordonul ombilical iese la suprafață înaintea copilului, îi poate pune în pericol sănătatea. Contracțiile uterului pot sugruma cordonul, iar cantitatea de sânge pompat către copilul tău se diminuează considerabil.
Rupturile uterine
Uterul poate suferi o ruptură în perioada sarcinii sau chiar în timpul nașterii. În acest caz, hemoragia rezultată poate bloca oxigenul destinat copilului, așa că cezariana este mai mult decât binevenită în acest caz.
Desprinderea de placentă
Un procent din femeile însărcinate se confruntă cu această problemă în al treilea trimestru de sarcină. Desprinderea de placentă de peretele uterin poate provoca hemoragii și dureri, deloc benefice bebelușului.
Poziția transversală sau pelviană a copilului
Atunci când poziția copilului nu este cea potrivită pentru o naștere naturală ușoară, este recomandat să iei în calcul cezariana. Astfel vei evita o mulțime de riscuri, de la reducerea fluxului de oxigen care ajunge la bebeluș, la hemoragii ale mamei.
Afecțiunile și anomaliile
Dacă din ecografiile și consultațiile anterioare ai descoperit că micuțul tău suferă de o afecțiune sau prezintă o anomalie, cel mai indicat este să eviți orice alte complicații și să alegi varianta sigură a cezarienei.
Sarcina multiplă
Dacă ești însărcinată cu gemeni, tripleți s.a.m.d., singura ta șansă să îi naști sănătoși și fără probleme care să îi afecteze atât pe ei, cât și pe tine, este cezariana.
Starea ta de sănătate
Dacă suferi din cauza unor malformații congenitale de bazin osos, de infecții sau de o afecțiune cardiacă ori pulmonară, poți proteja și monitoriza mai bine starea de sănătate a amândurora dacă optezi să naști prin cezariană.
Placenta praevia
Când placenta este în partea de jos a uterului și blochează calea bebelușului, nu îți rămâne decât să fii diagnosticată și supusă la operația de cezariană.
Stresul fetal
Stresul fetal apare de regulă atunci când bebelușul nu primește suficient oxigen. În această situație, datoria ta este să îi oferi șansa de a se oxigena mai bine, supunându-te la acceptarea unei invitații pe masa de operație.