În secolul inundat de cele mai performante tehnologii, cei mici sunt gata să facă orice în timpul liber, doar ca să nu citească. Nu toți copiii sunt atrași de această activitate, din diverse motive. Deseori, ei sunt dezamăgiți de la prima întâlnire cu cartea: prea mult text, ilustrații inexpresive, unde lectura se transformă într-o sarcină plictisitoare. Librarius a hotărât să vină în ajutorul părinților și a ales câteva cărți pe care copilul le-ar citi cu drag. Acestea sunt neobișnuite, interesante și captivante, iar picii nu vor putea renunța și vor citi mai mult.
Seria „Supraviețuitorii” este dedicată lumii canine, din care oamenii au dispărut complet. Acesta este și subiectul concursului nostru. Așadar, sunt pregătite cinci premii, fiecare conținând două volume, la alegere din această serie, și un tricou personalizat „Pisicile războinice”.
„Povești de seară pentru fete rebele”, Elena Favilli, Francesca Cavallo
De la Elisabeta I la Malala Yousafzai, de la Amelia Earhart la Frida Kahlo, de la Marie Curie la Coco Chanel, 100 de femei extraordinare sunt portretizate în această carte de către 60 de ilustratoare din toată lumea. Regine, inventatoare, pictorițe, partizane, scriitoare, femei-astronaut sau prim-ministre... modele de curaj, de perseverență și de generozitate pentru toți cei care vor sa-și îndeplinească visurile.
„Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat”, Iulian Tănase
Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat este o poveste despre dragostea dintre părinți și copii, despre forța imaginației și despre atenția și mirarea pe care copiii le pun în joc. Imaginația este miraculoasă, căci cu ajutorul ei putem face cele mai extraordinare lucruri sau putem alcătui povești, care nu sunt mai puțin adevărate doar pentru că au fost inventate.
„Micuța vrăjitoare”, Benjamin Lacombe, Sebastien Perez
În timp ce explorează podul bunicii sale, Lisbeth descoperă o carte ciudată și plină de praf. Întorcând paginile, ea află că Olga, draga ei bunică, este... vrăjitoare. Și aceasta nu e ultima surpriză...
Seria „Vânătorii de comori”, James Patterson
Bick, Beck, Tommy şi Storm – copiii familiei Kidd – au crescut călătorind în jurul lumii, făcând scufundări la mare adâncime şi ajutându-i pe părinţii lor, doi vânători de comori celebri, să scoată la suprafaţă monede şi lingouri de aur, bijuterii, arme şi alte obiecte nepreţuite aflate pe epavele scufundate de secole în ocean. După ce soţii Kidd dispar în împrejurări care ridică multe semne de întrebare, cei patru fraţi se trezesc în căutarea celei mai însemnate comori din viaţa lor. De acum trebuie să lupte împreună împotriva unor piraţi foarte periculoşi şi a unui rival fără scrupule, ghidaţi de nişte indicii criptice care îi vor ajuta să dezlege misterul celor întâmplate cu părinţii lor.
Sursa: MamaPlus