Hugh Hefner, celebrul fondator al revistei „Playboy”, a murit miercuri la vârsta de 91 de ani, la domiciliul său cunoscut sub numele de Playboy Mansion, a anunțat grupul Playboy.
Hefner a fondat revista Playboy în urmă cu mai mult de șase decenii. Concepută ca o revistă pentru bărbați, care combina imaginile femeilor pozate nud cu articole și interviuri, Playboy a devenit un brand, iar Hefner și-a construit un adevărat imperiu, devenind un nume de referință al lumii moderne.
„Tatăl meu a trăit o viață excepțională, care a avut un mare impact, atât ca un deschizător de drumuri în cultură și media, cât și ca o voce de referință care a susținut mișcări culturale și sociale semnificative pentru vremurile noastre - a susținut libertatea de exprimare, drepturile civile și libertatea sexuală”, a declarat fiul lui Hugh Hefner, Cooper Hefner, directorul de creație de la Playboy Enterprises. „A definit un stil de viață și un etos creat în jurul brandului Playboy, unul dintre cele mai cunoscute și mai rezistente branduri din istorie”, a adăugat fiul lui Hefner.
Revista lui Hugh Hefner a inspirat și a fost în fruntea „revoluției sexuale” din anii 1960-1970, dar în ultimii ani se confrunta cu o competiție dură din partea pornografiei online.
Pentru câteva luni, de la mijlocul lui 2016 până la începutul lui 2017, revista a experimentat chiar o variantă în care evita nuditatea, dar ulterior s-a întors la formula care a consacrat-o.
Hefner îi are ca moștenitori pe soția sa, Crystal, pe cei trei fii, Cooper, David și Marston, și pe fiica sa, Christie.
Sursa: digi24.ro