Lilu este persoana care nu poate rămâne indiferentă atunci când cineva îi cere ajutorul sau când vede că o anumită persoană are nevoie de susținere. Recent, aceasta a cunoscut o femeie, povestea căreia a impresionat-o, și a postat istoria sa pe blogul lilu.md.
“Demult nu am cerut ajutorul vostru. Dar, aflând drama prin care trece această mamă, nu am putut să stau cu mâinile în sân. E prea sfâşietor destinul acestei tinere mame, şi prea multe încercări i-a oferit viaţa. Un omuleţ care zâmbeşte strângându-şi la piept bogăţia lumii, doar asta are pe pământ – cei doi copii.
Tatiana e singură pe lume, nu are nici cui să plângă pe umăr, nici de la cine să ceară ajutor. Nu are frați, surori! Tatal ei a murit când avea 3 luni. De la 5 ani a rămas în grija bunicii, mama încercând să câştige o bucăţică de pâine pentru copilul său, muncind în Rusia. Cu 6 ani în urmă şi-a înmormântat bunica… apoi peste 3 ani şi-a înmormântat şi mama. Când avea mai mare nevoie de un suflet alături de care să treacă peste greutăţi, l-a întâlnit pe tatăl copiilor săi. Dar după naşterea mezinului, odată cu stabilirea cruntului diagnostic paralizie cerebrală infantilă – cel, care ar fi trebuit să fie ajutorul de nădejde… a plecat, lâsând-o în urmă, singură pe lume cu doi copii. Rămasă pe drumuri, copiii i-au fost luaţi de lângă inima sa şi plasaţi într-o casă de copii. Cu sufletul spart în cioburi, Tatiana a cerut ajutor. A găsit suşţinere din partea echipei CCF/HHC Moldova, cei care au reuşit să îi aducă în braţele mamei pe cei doi copilaşi, Anastasia de 3 ani şi Nazar de 2 ani. De 2 săptămîni Tatiana și copii sunt împreună la o gazdă închiriată în raionul Sîngerei. Inițial înțelegerea cu stăpînul gazdei a fost că Tatiana poate să stea cu copiii oricît va fi necesar. Din păcate odată cu aducerea copiilor în casa închiriată … a fost „rugată” să plece. Acum trăieşte cu frică, în orice clipă ar putea fi despărţită din nou de unicele motive de a mai trăi, copii săi. Are nevoie de o căsuţă. Una mică, în care să încapă ea şi dragostea şi grija ce le-o poartă pruncilor săi. Are nevoie de minim 1500 de euro, pentru a cumpăra o locuinţă în raionul Sângerei.
De ce raionul Sîngerei? Copilul mai mic are probleme grave de sănătate (paralizie cerebrală, formă spastică, retard neuromotor), urmează a se stabili gradul de dizabilitate. Va fi necesar ca băieţelul să urmeze cursurile de reabilitare. Cele mai aproape teritorial e centrul de la Bălți, care este la o distanță efectiv optimă de Sîngerei. Tatiana nu are parte de niciun venit, decît niște economii strînse de ea pe timpul cît copiii erau în orfelinat. Urmează să perfecteze cererea de ajutor social care va fi procesată doar după ce are o stabilitate în vederea locului de trai, şi cum nu are o casă… nu poate primi ajutor. Dar ştiţi voi foarte bine, despre ce sume „enorme” poate fi vorba, câteva sute de lei, care sigur se vor duce doar pe scutece pentru cel mic şi bolnav.
Putem să fim familia Tatianei, să îi devenim verişori, mătuşe, unchi. Împreună putem să îi îndeplinim visul de a avea o casă pentru ea şi copiii săi. Timp de 3 săptămâni, toate conturile şi platformele de donaţii vor colecta banii destinaţi acestei mame curajoase. Şi sper cât mai curând să vă bucur cu o postare din noua casă.”
Puteţi dona aici online sau la terminalele qiwi.
Adresa pentru paypal: contact@ccfmoldova.org
Sursa: lilu.md