Sunt multe locuri frumoase în lume, însă Italia este țara pe care mulți o iubesc cu pasiune. Indiferent dacă pastele arrabiata reprezintă mancarea ta preferată sau visezi la casele din Cinque Terre, iată ce trebuie să știi despre Italia înainte de a o explora!
Din punct de vedere istoric, Italia este puțin complicată
Italia îmbină arhitectura, arta și civilizația antică, medievală, renascentistă, barocă și modernă. Și toată lumea crede că Italia este o națiune veche. Însă, tehnic vorbind, este un stat tânăr.
Italia a fost unificată în 1871, motiv pentru care vei remarca dialecte variate și un sentiment incontestabil de competitivitate între diferitele regiuni (mai ales în cazul uleiului de măsline, al vinului și al pastelor). Asta nu e rau deloc pentru turiști!
Italienii chiar respectă pauza de masă
Italienii își iau în serios “il reposo”, adica odihna de după-amiază, când majoritatea restaurantelor, cafenelelor și magazinelor se închid (între orele 13-16.00 după amiază).
Un interval orar dedicat răsfățului
Între aproximativ 6 p.m. și 8 p.m., se desfășoară unul dintre cele mai relaxante, delicioase momente în Italia: aperitivo. E vorba de cocktailuri italiene răcoritoare și o gamă de gustări crocante, de cele mai multe ori sărate.
Moda este un stil de viață
Nu este un secret că italienii sunt, fără îndoială, moderni, cocheți, chic. Femeile din oraș poarta Emilio Pucci la magazin alimentar. Barbații au o colecție impresionantă de mocasini de la Salvatore Ferragamo. Cu toate acestea, pentru italieni, nu este nevoie de tam-tam. Moda nu este un mijloc de a arăta statutul social în lume, este un mod de viață. Când vizitați Italia, nu vă lăsați intimidați de faptul că este un spectacol de moda non-stop, ci admirați mai degrabă o țară care se mândrește cu faptul că se află în fruntea industriei modei.
De ce să susții companiile locale de turism
Italia respiră turism, deci fii atentă când alegi compania cu care lucrezi. Când vine vorba de rezervarea tururilor, sfatul nostru: documentează-te și angajeaza un ghid local. Nu numai că susții o mică afacere italiană, dar ai posibilitatea de a personaliza experiența ta.
Vizitează Italia în afara sezonului pentru o experiență mai intimă
Imaginează-ți o după-amiază în Riviera italiană sub soare, sari de pe stânci în valurile Mediteranei și la final de zi, la apus, vezi Cinque Terre, pe măsură ce iahturile apar la orizont.
Da, o vară în Italia este garantat cea mai încântătoare vară a vieții tale și fiecare moment se va simți ca o vibrație. Dacă vrei însă o experiență mai intimă, alege extra-sezonul: noiembrie-martie.
Fiecare regiune are propriile specialități alimentare și vinuri
Italia poate fi cartografiată geografic numai prin felurile de mâncare. Merită să documentezi bine destinația, astfel încât să alegi mâncarea și vinurile regiunii.
Știai că pesto este din nordul Italiei, în timp ce cannoli-ul e din Sicilia? Sau că Focaccia este din Liguria, în timp ce risotto-ul este din Milano?
Nu orice înghețată este gelato!
Ideea este să mănânci cel puțin un gelato după fiecare masă. De fapt, provocarea va fi să n-o faci! În orașe ca Roma și Florența, magazinele de gelato mai mari tind să facă o înghețată nu tocmai italiană. Mai bine caută cu atenție micile gelaterii, acolo vei găsi tot ce e mai bun.
Ce trebuie să stii despre Italia: pentru cea mai buna cafea, mergi la un bar
Espresso, capuccio sunt cele mai bune la bar. Caută localurile cât mai… locale, ca să te bucuri de savoare maximă la preț accesibil. Mergi la un “bar” local și comandă un cappuccino per favore – adaugă un cornetto con crema la meniu și tocmai ai descoperit micul-dejun al campionilor în Italia!
De regulă, un cappuccino ar trebui să coste întotdeauna mai puțin de 1,50 euro. Orice este peste acest preț, este pur turistic.
Învață puțin limba!
Nu este nimic mai respectuos față de cultura italiană decât să înveți câteva fraze în italiană – chiar dacă vizita va fi una scurtă – garantat te vei întoarce!
Descarcă o aplicație, învață să spui elementele de bază și te vei îndragosti și mai mult de Italia!
Sursa: andreearaicu.ro