Coșmarul prin care a trecut Anneke Lucas, femeia violată de 1716 ori până la 12 ani

La 6 ani, Anneke Lucas a fost vândută de mama sa într-un cerc criminal de pedofili belgieni. Acum, la 53 de ani, femeia vorbește despre torturile pe care le-a suportat timp de 5 ani. Anneke a fost violată de 1716 ori de VIP-uri, șefi de stat și de un membru al unei familii regale.

“Când eram doar o fetiță, în țara mea natală, Belgia, am fost forțată să fiu sclavă sexuală. Mama mea m-a vândut și mă ducea unde eram solicitată. Șeful acestei rețele de pedofili lucra într-un cabinet ministerial. Clienții erau membri ai elitei. Pe mulți dintre cei cu care am fost i-am recunoscut la televizor. Fețele lor erau foarte cunoscute și nimeni dintre oamenii obișnuiți nu s-ar fi gândit că sunt capabili de așa ceva. Am fost cu VIP-uri, cu șefi de stat și chiar cu un membru al unei familii regale.

Era în anul 1969, aveam în jur de 6 ani. Atunci am fost dusă la prima orgie, într-un castel. Am fost folosită pentru un ritual S&M. Pe o scenă joasă, cu o zgardă de câine în jurul gâtului, am fost forțată să mănânc fecale umane. M-am simțit atât de umilită. Nu știam ce să fac ca să-mi salvez sufletul. Aș fi preferat să mor atunci.

În sala era o adunătură bizară, îmbrăcați ca aristocrații sau ca hipioții, fumau, se drogau și făceau sex. Singurii “curați” erau chelnerii. Tremuram de frică. Îmi auzeam vocea interioară cum țipa la toți acei adulți că ceea ce fac este atât de greșit. Le spuneam în gând că într-o zi vor ajunge la pușcărie.

Toți cei prezenți se bucurau de muzică, droguri și sex. Părea că nu mă vede nimeni. Până când un domn, bine îmbrăcat, la costum, mi-a susținut privirea. Parcă m-a înțeles. Nu l-am mai văzut niciodată de atunci. Peste niște ani, însă, l-am văzut la televizor. Era un politician belgian de vază.

Apoi am fost dusă într-o celulă. Eram sigură că mă vor omorî, însă mi s-a arătat cadavrul unei persoane foarte tinere. Asta era mesajul că trebuia să tac, altfel ajung așa.

Și am tăcut. Mă duceam la școală, eram foarte timidă, nu aveam prieteni. Ba nu mă băga nimeni în seamă, ba râdeau toți de mine pentru că aveam momente în care nu eram deloc prezentă. Profesorii mă întrebau diverse lucruri, dar eu eram departe… Acasă, nimeni nu dădea doi bani pe mine. De aceea, cu timpul, am început să văd altfel faptul că bărbații puternici, cu standarde înalte, mă voiau pe mine. Mă gândeam că sunt frumoasă, senzuală și am început să mă agăț de această idee pentru a putea supraviețui ororilor îndurate și rușinii.

Când aveam 10 ani, unul dintre membrii rețelei și-a adus băiatul de 20 de ani. Înalt, frumos, blond, ochi albaștri. S-a dat la mine și mi-a spus că sunt o curvă mică. A fost pentru prima dată, în toți acești ani în care am fost forțată să fac aceste lucruri, când mi-am spus părerea. “Crezi că-mi place să fiu aici?!”.

De aici a început cea mai intensă perioadă din viața mea, în care m-am simțit iubită, apreciată, înțeleasă, dar și abuzată de același bărbat. Tânărul de 20 de ani. Un an mai târziu, nu mai eram de folos rețelei și trebuia să fiu omorâtă. Când a început tortura, el a privit totul râzând. Atunci a fost a treia oară în viața mea când m-am simțit foarte puternică. Aveam atâta mândrie în mine încât furia mi-a dat forță. Am fost arsă cu țigara, apoi dusă într-o camera în care am fost legată de o buturugă de măcelar. Torționarul meu nu era nimeni altul decât Marc Dutroux. Au făcut înconjorul planetei sterile despre el, prin 1996. Se considera că el a pus bazele rețelei de pedofilie. Deși au făcut mulți parte din această rețea, doar Dutroux a fost condamnat la închisoare pe viață, 8 ani mai târziu. Trebuia să mor în acea noapte din 1974, pe acea buturugă de măcelar, însă viața mea a fost salvată în ultima clipă.

În timpul torturii, tânărul a negociat cu politicianul care conducea rețeaua. A făcut o înțelegere. El se ocupa de afacerile murdare ale politicianului în schimbul vieții mele. Propunerea, însă, l-a costat pe el viața. În această lume, orice semn de umanitate este considerată slabiciune și ești mort.

Viața mi-a fost crutată, dar am fost obligată să tac pentru totdeauna. Mi-au trebuit 40 de ani să am curajul să vorbesc.

În 1988, când aveam 25 de ani, mă plimbam prin Los Angeles când am fost atacată cu fecale umane. Mi-am adus aminte imediat de umilințele suferite în copilărie. Și mi-am spus atunci în gând că mă omor dacă mi se va mai întâmpla ceva asemănător cu ce a fost atunci.

Mi-au trebuit ani buni de terapie ca să scap de aceste amintiri, ca să scap de rușine, ca să mă pot considera un om normal.

Această dezvăluire face parte din procesul meu de vindecare, pentru a ajunge din nou la acea putere interioară ca sa merg mai departe.”

Sursa: Mamaplus.MD