Centrul de sănătate publică îndeamnă populația să se vaccineze împotriva rujeolei

Centrul de sănătate publică îndeamnă populația să se vaccineze împotriva rujeolei

-
//
13.02.2017

Medicii de la Centrul de sănătate publică din municipiul Chișinău atenționează cetățenii cu privire la epidemia de rujeola din România și îi îndeamnă să ia toate măsurile de securitate necesare, inclusiv să se vaccineze.

Centrul de sănătate publică îndeamnă populația să se vaccineze împotriva rujeolei

Potrivit Centrului, începînd cu anul 2009 la Chișinău nu s-a înregistrat nici un caz de rujeolă . Cu toate acestea, medicii au remarcat o tendință de diminuare a numărului de copii vaccinați, ceea ce sporește riscul îmbolnăvirii.

"În anul 2016, în municipiul Chişinău, acoperirea vaccinală a copiilor de vîrsta ţintă (12 – 15 luni) a constituit 85,3 la sută,  nefiind vaccinaţi 1 555 copii. Totodată, 1 040 de copii, cu vîrsta de 2 – 6 ani, au rămas nevaccinaţi, 1 036 de copii, la vîrsta de 7 ani, nu au fost cuprinşi cu a doua doză de ROR vaccin, iar  205 copii – cu a treia doză (14-15 ani). Conform Programului Naţional de Imunizări, acoperirea vaccinală  a vîrstelor-țintă este necesar de a constitui un indice peste 95 la sută. Copiii cu vîrsta de pînă la un an sînt protejaţi numai în cazul cînd în societate toţi sînt vaccinaţi conform calendarului de vaccinări şi acoperirea vaccinală constituie 98 – 100 la sută”, se menționează în comunicatul de presă al Centrului.

Epidemia de rujeolă din România a izbucnit încă în toamna anului trecut, atunci în țară au fost înregistrate  675 de cazuri de îmbolnăvire. Potrivit datelor Ministerului Sănătății al României, la finele lunii ianuarie 2017 au fost înregistrate peste 2,3 mii de cazuri de rujeola. Virusul a provocat decesul al 15 de persoane, majoritatea copii.

Cauza epidemiei la București se consideră nivelul de acoperire vaccinală scăzut – 35 la sută din copiii în vîrstă de pînă la un an.

Sursa: NOI.md