Sezonul concediilor s-a terminat și trebuie să revenim la ritmul obișnuit de viață. Însă vara a lăsat în urmă nu doar o nostalgie plăcută, ci și și-a pus amprenta pe starea pielii și a părului. Cum să soluționăm aceste probleme și să întâmpinăm toamna bine pregătite? Nu avem timp să ne lăsăm pradă depresiei de toamnă, este timpul să trecem la programul expres de restabilire a sănătății sufletești și fizice. Cel mai important este să trasăm o strategie eficientă de „reîncărcare”, și atunci perioada mai complicată dintre sezoane va trece mult mai ușor.

Cum să facem față sindromului postconcediu

Dimensiunea pierderilor

Chiar dacă, după concediul mult așteptat, vă simțiți odihnită și plină de puteri, pielea dumneavoastră, cel mai probabil, are nevoie de reabilitare urgentă și intensivă. Căci este bine cunoscut faptul că bronzul transformă și înfrumusețează orice femeie, însă urmările băilor de soare îndelungate sunt destul de neplăcute.

Cu toţii știm că, după un timp, nuanța ciocolatie a pielii devine mai palidă, pielea se usucă sau se acoperă de pete inestetice. Însă mulți uită despre perspectiva și mai sumbră a expunerii solare – efectele fotoîmbătrânirii. Din păcate, chiar şi cele mai eficiente sunscreen-uri şi factori de protecţie SPF nu sunt în stare să combată integral acţiunea agresivă a soarelui. Razele ultraviolete influenţează negativ asupra celulelor epidermei, iar ca rezultat, împreună cu bronzul, căpătăm şi o serie întreagă de probleme, care trebuie soluţionate în mod operativ.

Cel mai important aspect este normalizarea cât mai urgentă a echilibrului hidric în epidermă. Pielea deshidratată este predispusă spre formarea de riduri mici, care sunt mai greu de combătut ca cele adânci. În ajutor ne vin cremele intens hidratante şi măştile nutritive pe bază de acid hialuronic şi vitamina E. Excludeţi din ritualul zilnic de înfrumuseţare produsele pe bază de alcool şi cele alcaline. În loc de geluri dure pentru spălare folosiţi spume uşoare şi lăptişor fin, înlocuiţi loţiunile antibacteriene agresive cu tonice moi pe bază de ierburi şi apă micelară.

Cum să facem față sindromului postconcediu

Prinse de grijile referitoare la faţă, nu uitaţi nici despre corp. Toamna devreme se poartă pielea catifelată, de aceea folosiţi obligatoriu, o dată pe săptămână, body-peelingurile şi scruburile. Ele nu vor şterge bronzul, dar îl vor uniformiza, îndepărtând micile defecte. O alternativă bună sunt şi produsele exfoliante pentru duş – gelurile tradiţionale, cu particule exfoliante aromate.

Menţinem bronzul

Pielea regenerată la maximum este gata de un beauty-restart, iar sarcina de bază este acum menţinerea şi maximizarea efectelor. Dacă aţi făcut totul corect şi nuanţa dorită de bronz este rezultatul unei expuneri moderate la soare şi al folosirii corecte a cremelor cu factori SPF, este important să avem grijă de fixarea bronzului. Aceasta înseamnă că trebuie să renunţăm pentru un timp la produsele cu acizi de fructe, în pofida proprietăţilor lor minunate de întinerire. Şi asta pentru că peelingurile şi cremele pe bază de AHA îndepărtează treptat stratul superior al epidermei şi îl regenerează activ.

Cum să facem față sindromului postconcediu

De altfel, tinerelor care îşi doresc să devină Albe-ca-Zăpada într-un timp cât mai scurt, acizii le vor fi ajutori siguri şi de nădejde. Toamna este perioada tradiţională a revenirii produselor acide, pentru că soarele nu este la fel de activ şi nu provoacă hiperpigmentare. Apropo, despre petele pigmentare: dacă odihna de vară v-a adus nu doar emoţii şi amintiri plăcute, ci şi câteva zone mai întunecate pe faţă sau pe corp, trebuie să scăpaţi cât mai repede de ele cu ajutorul serurilor şi concentratelor pe bază de acid glicolic sau ascorbic.

Bateriile solare

Depresia de toamnă trebuie combătută cât mai rapid, pentru că despărţirea dureroasă de sezonul estival îşi pune amprenta nu doar pe exteriorul nostru, ci şi pe starea psihologică. Iar aceasta, la rândul ei, influenţează asupra sănătăţii pielii, părului şi unghiilor. Zilele devin mai scurte, lumina este mai puţină, iar în faţă ne aşteaptă o lungă serie de zile mohorâte şi griji cotidiene. Dar este mult mai uşor decât pare să ne organizăm singuri o continuare a verii, iar pentru asta nu este nevoie de o maşină a timpului.

Să creăm o atmosferă solară ne pot ajuta aromele corecte. Uleiul esenţial de portocale, adăugat în baie, lampa aromatică sau aplicat pe partea din spate a pernei, ne umple de energie pozitivă, uleiul de levenţică calmează, iar esenţa de ylang-ylang ne echilibrează emoţiile şi starea sufletească. Nu uitaţi de mirosurile „de vară” atunci când alegeţi gelurile de duş şi loţiunile pentru corp. Notele uşoare sau accentuate de citrice vor crea, pe parcursul întregii zile, senzaţia să afară este o zi caldă de iulie, şi nu una posomorâtă de septembrie.

Cum să facem față sindromului postconcediu

Melancolia de toamnă poate fi alungată şi cu ajutorul trendurilor beauty de sezon, care le înlocuiesc treptat pe cele de vară. Tradiţional, culorile prind forţe: experimentaţi cu rujuri aprinse de nuanţe bordo şi vişină coaptă, cu farduri de obraz cărămizii şi coral, încercaţi machiajul smoky eyes cu o paletă verde-gri, atât de actuală toamna aceasta. Iar transformarea va fi desăvârşită de un parfum de toamnă.

Dacă toate cele trei luni calde de vară le-aţi petrecut în oraş, organizaţi-vă o minivacanţă în afara oraşului sau la un salon SPA. Câteva zile în sânul naturii sau câteva ore în mâinile unor cosmeticiene pricepute sunt capabile să vă transforme, să vă energizeze, să îndepărteze oboseala şi să vă ridice tonusul. Vara poate dura exact atât cât vă doriţi!

Sursa