Un studiu a arătat că nu există nicio legătură între sarcină și pierderile temporare de memorie, de care se plâng multe dintre gravide. Până acum, aceasta era scuza preferată a femeilor pe cale să devină mame. Mai toate dădeau vina pe starea în care se aflau pentru lapsusurile cu care se confruntau. Însă un studiu realizat în Australia a arătat că nu există nicio diferență, când vine vorba despre performanțele de memorie, între gravide și femeile care nu urmează să dea naștere unui copil, relatează Daily Mail.
Cel puțin aceasta a fost concluzia testelor cognitive la care au fost supuse 1.241 de femei cu vârsta cuprinsa între 20 și 24 de ani, urmate de verificări amănunțite la fiecare 4 ani. Dintre acestea, 76% erau gravide la primele teste, însă în cazul lor nu a fost sesizată vreo diferență în ceea ce privește memoria, în perioada în care erau gravide.
La fel s-a întâmplat și cu restul femeilor, care au rămas însărcinate pe parcursul studiului, au explicat cercetătorii de la Universitatea Națională Australiana din Canberra, citați de British Journal of Psychiatry.
Singura explicație a "scăpărilor" despre care vorbesc femeile este faptul că pe perioada sarcinii, femeile au parte de un stres în plus, atât fizic cât și psihic, și de nenumărate schimbări hormonale, ceea ce au că urmare o acută stare de oboseală. Ele își pierd concentrarea mult mai ușor, având nevoie, în această perioadă, de mult mai multe pauze decât în mod normal, după cum a explicat Cathy Warwick, de la Royal College of Midwives, în Marea Britanie.