E interzisă sau nu cafeaua femeilor însărcinate? Subiectul este intens dezbătut şi experţii nu au reuşit să se pună de acord. Un lucru cert este că trebuie să consumi cafeaua cu măsură, în general, dar mai ales în cazul în care ești însărcinată și vrei să eviți orice complicații în această perioadă.

Şi, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății susține că femeile gravide nu trebuie să consume sub nicio formă mai mult de 300 de miligrame de cafea pe zi, Colegiul American al Obstetricienilor şi Ginecologilor le recomandă acestora să limiteze aportul la o cană de… 300 de mililtri de cafea, adică undeva la 200 de miligrame.

De-a lungul timpului, s-au efectuat nenumărate studii care au avut ca obiect legătura dintre cofeină şi pierderea sarcinii. Dar atrag atenția rezultatele celui din anul 2008. S-a tras atunci concluzia că femeile care au consumat 200 mg sau mai mult de cofeină pe zi au avut de două ori mai multe şanse să piardă sarcina.

La ce riscuri te expui dacă faci niște abateri de la recomandările medicilor

În cazul în care nu te poți abține de la cafea, e bine să ştii măcar cât să bei. Mai mult decât atât, este imperios necesar să fii conștientă de riscurile sau complicațiile care pot apărea pe parcurs.

Riscul cel mai grav la care te expune dependența de cafea este avortul spontan. De asemenea, există situații în care femeile care fac abuz de cafea, nasc copii cu greutate mai mica decât norma.

De asemenea, experții susțin că există o legătură între consumul frecvent de cofeină şi o absorbție deficitară de fier, un mineral deosebit de important în cazul gravidelor.

Decizia îți aparține, însă nu uita că de ea depinde sănătatea ta și a bebelușului din burtică.