Vă prezentăm în continuare câteva lucruri fascinante despre ceea ce se întâmplă în organismul femeii gravide pe parcursul celor 9 luni de sarcină.

9 cifre principale ale sarcinii

24

Acesta este numărul de ore în care ovulul pregătit pentru fecundare așteaptă spermatozoidul. În tot acest timp el se mișcă încet spre uter. Fecundarea are loc, de regulă, în zona mai largă a trompei uterine (oviducte).

20

După doar 20 de ore de la întâlnirea dintre spermatozoid și ovul poate fi stabilit sexul copilului. În acest moment are loc îmbinarea cromozomilor (23 de la femeie și 23 de la bărbat). Dacă spermatozoidul a fost purtător al cromozomului Y, se va naște un băiețel, iar dacă al cromozomului X – o fetiță.

7

De atâtea zile este nevoie pentru ca în organism să aibă loc o metamorfoză uimitoare, iar ovulul să se transforme în făt, care are deja cap, trunchi, coadă, precum și un început de mânuțe și piciorușe.

22

În această zi de la momentul fecundării începe să bată inima fătului. La începutul vieții ea bate cu viteza de 90 de bătăi pe minut, apoi de până la 160 de bătăi pe minut, iar spre sfârșitul sarcinii se reduce până la 140. Bătăile inimii pot fi auzite în timpul vizitei la medic în săptămână a 14-a de sarcină.

43

În această zi din momentul fecundării creierul fătului începe să trimită primele unde cerebrale. Apoi, până la naștere, creierul se dezvoltă intens. Potrivit uneia dintre cele mai populare ipoteze, fătul poate visa.

3

Aceasta este lungimea fătului atunci când principalele organe sunt deja formate: ochi, urechi, nas (cu nări!), limbă, gât, degete separate la mâini, creier cu două emisfere și inimă cu patru camere. Și au trecut doar 8 săptămâni de la fecundare!

15

În această săptămână de la fecundare se formează organul auditiv, iar copilul poate auzi ce se întâmplă în exterior. Copilului nu îi plac sunetele stridente, țipetele și vocile nervoase, el reacționează prin mișcări bruște ale corpului și reducerea frecvenței bătăilor inimii. Muzica frumoasă, din contra, liniștește copilul. Influențează pozitiv asupra lui și vocile calme ale părinților. Atunci când micuțul se naște, el își amintește aceste sunete și se liniștește auzind bătăile cunoscute ale inimii mamei sale.

32

La această săptămână de dezvoltare fătul are suficiente șanse de supraviețuire în caz de naștere prematură. Cel mai mic copil care a reușit să fie salvat s-a născut la a 22-a săptămână de sarcină.

10

Atâtea minute (maxim!) fătul poate sta nemișcat. Mișcarea este importantă pentru dezvoltare, de aceea el se mișcă și înoată în lichidul amniotic, perfecționându-și simțul echilibrului. Micuțul face mișcări atât percepute de mamă – împinge cu mânuțele sau piciorușele, cât și imperceptibile – de exemplu încruntă sprâncenele. De regulă activitatea se reduce când mama este activă și invers, imediat ce mama se așază să se odihnească, micuțul își începe „antrenamentele”.

Sursa