O fetiță în vârstă de 4 ani din Chișinău care acuza stare de vomă, febră și diaree a fost internată la Spitalul ”Valentin Ignatenco” din capitală, după ce mama acesteia a solicitat serviciul de urgență 112. Asistenții medicali i-au comunicat că fetița urmează să fie supusă mai întâi testării la COVID-19, iar apoi se vor lua anumite decizii în privința tratamentului. Chiar dacă mama fetiței susține că nu au intrat în contact cu o persoană suspectă sau infectată cu COVID-19, asistenții medicali le-au transportat la Spitalul ”V. Ignatenco”.
”Am solicitat la Spitalul Serghei Lazo, dar am fost refuzată. Am fost examinați la internare de medic, care ne-a examinat repetat abia peste 24 de ore, după ce am apelat la Linia Verde a Ministerului Sănătății. Între timp, starea fetiței s-a agravat: vome mai dese, febra mai mare și toată ziua dormea. În salon întra doar asistenta care ne punea picurători de 2 ori pe zi. Pe ușă era afișat un număr de telefon la care puteam apela la necesitate. Apelam la fiecare vomă de-a fetiței, imploram să vină un medic să o vadă. Răspunsul lor era că vom primi ajutor specializat doar după ce vom afla rezultatul testului a COVID-19.
Am solicitat să o transfere în reanimare, inițial a acceptat pediatrul, după care a spus că este caz COVID în acea secție. La ora 2 am apelat iar, a venit sistenta și a mai picurat ringer. Am solicitat iar vizita pediatrului, dar fară rezultat.”, a povestit mama fetiței, Mariana Tihonovici, într-un grup pentru mămici.
Femeia mai spune că între timp ar fi apelat la Spitalul Medpark din Chișinău, însă medicii de acolo i-au spus că nu pot face nimic fără rezultatele la testul COVID-19.
”Când am aflat că testul e negativ, la Medpark deja nu activa secția pediatrică. A trecut noaptea, cea mai grea noapte pentru amândouă, doar Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să reziste.
Dimineața am scris refuz și sub răspunderea mea am plecat la clinica privată. Micuța practic deja nu răspundea la stimuli, în stare de conștiență redusă. Aici fetița a fost stabilizată și a fost transferată în secția reanimare a Spitalului pentru Copii nr.1. Mai nu am pierdut fetița din cauza că nu am primit la timp ajutorul necesar, din cauza că eram suspecți COVID și acolo mai mult diagnoze nu există! Că așa e "PROTOCOLU" și altfel nu se face că așa e "Regulamentul de la Minister". Slava Domnului, fetița e BINE suntem acasă la regim strict și credem că va fi totul bine, fără complicații.”, a mai adăugat femeia.
Mama fetiței mulțumește medicilor Vladimir Iacomi și Kiskin Nicolai, care i-au salvat copilul de enteroviroză.