Mulți dintre noi se întreabă dacă există viață după moarte, însă toți cunosc cu siguranță, că există viață până la naștere! Nouă luni după concepere, mica creatură se dezvoltă și crește în pântecele mamei. Acest proces este foarte interesant, astfel încât este imposibil să nu-l urmărești.
1. Este a 18-20 săptămână de sarcină. Copilul are deja un set unic propriu de amprente.
2. Această fotografie a fost făcută la 4 zile după fertilizare.
După fertilizare, zigotul poate spune despre sexul copilului (aceasta de exemplu este o fetiță) și are un ADN unic. ADN-ul ei va determina dezvoltarea corpului în următoarele 9 luni (după care toată viața).
3. 5-6 săptămâni de sarcină
Chiar dacă fătul are doar 6 mm lungime, nasul, gurița și urechiușele ei (în cazul dat vorbim despre fetiță) încep deja să se formeze. Inima ei are cca 100 bătăi pe minut (aproximativ de două ori mai repede decât inima mamei), iar sângele începe să circule prin organism. Undele cerebrale sunt perceptibile deja la 2-3 săptămâni!
4.Săptămâna a 7 de sarcină. După acele ceasornicului, începând cu 12: Sacul corionic, creierul, sacul amniotic, ochiul, ficatul, animaliculul, placenta.
5. Săptămâna a 10 de sarcină.
Toate funcțiile principale ale organismului s-au pornit: rinichii, intestinul, creierul și ficatul au început să lucreze. Mîinuțele și piciorușele mici ale ei încep deja să se îndoaie.
6. Săptămâna a 12 de sarcină.
Mușchii ei încep să acumuleze în greutate, astfel încât, tot timpul liber ea se întinde și lovește în burtică. Dacă veți pune mîina pe burtă, ea cu siguranță va răspunde, pentru că reflexele ei încep să se dezvolte, chiar dacă deocamdată nu simțiți acest lucru.
7. Săptămâna a 16 de sarcină.
8. Șase luni de sarcină.
Copilul poate răspunde la sunetele exterioare prin mișcări și accelerarea pulsului. Mama va observa mișcările copilului, dacă micuțul sughiță!
9. Șase-șapte luni de sarcină
10. Opt luni de sarcină.
Acest bebeluș aude deja și începe să recunoască vocea mamei. Ea are pielea roz și începe să capete forma tipică pentru toți nou-născuții. Această acumulare de grăsimi este foarte importantă, deoarece ajută copilul să reguleze temperatura corpului după venirea pe lume.