Chiar dacă încercați să împărțiți echitabil obligațiile părintești cu soțul, este posibil să faceți parte din categoria femeilor care tind să aibă totul și întotdeauna sub control. În practica lor, psihologii pentru copiii au deseori de a face cu mămici maniace ale controlului, care sunt sigure că trebuie să controleze tot ce este legat de copiii lor. Inclusiv să urmărească acțiunile soțului, impunându-i tot felul de restricții și reguli de educație.
Mereu la datorie
Mamele care consideră că trebuie să controleze și să supravegheze tot ce se întâmplă este convinsă că ea trebuie să decidă cât timp trebuie să petreacă tatăl împreună cu copilul și ce să facă. Conștient sau nu, ea transmite soțului mesajul că doar ea știe ce este mai bine pentru micuț. În plus, o astfel de mamă își impune deseori părerea și îi dă indicații despre cum ar trebuie să își petreacă timpul cu copilul. Fraze de tipul: „Dragă, cum l-ai îmbrăcat? Nu poți face nici măcar lucruri elementare!” sunt destul de frecvente în vocabularul unei astfel de mame. De fapt, calitatea de a controla pe toți și pe toate nu este chiar atât de negativă pe cât ar părea la prima vedere. Astfel de mame „neindiferente” au grijă ca tații să fie implicați în procesul de educație, chiar dacă sunt în divorț. Însă atunci când controlul devine prea stric, relațiile dintre tată și copil pot avea de suferit.
Statisticile afirmă că 41% dintre femei oferă zilnic soților o listă exhaustivă de indicații privind îngrijirea copiilor. Acest control riguros al lucrurilor mărunte are, de regulă, mai multe consecințe negative decât pozitive: tatăl se simte inutil și umilit, se enervează că este rugat să facă ceva, iar apoi este urmărit și criticat. În consecință tata își poate transfera supărarea și enervarea spre copil: cică toate sunt din cauza lui. Micuțul vede că tata nu are autoritate, deoarece mama îl controlează și îl forțează să facă doar așa cum vrea ea, iar acesta nu o ascultă (se comportă rău) sau nu poate face așa cum a zis ea (pentru că este neatent, nechibzuit sau nepriceput). Și asta, chiar dacă micuții au nevoie să se mândrească cu părinții lor, aceștia fiind etaloane spre care tind. Însă vrei să devii așa ca tata, care este mereu certat și face lucrurile incorect? Nu prea cred. Atunci spre ce model să tindă copilul? Să fie ca tata, dar să se simtă mereu vinovat și insuficient de bun?
Nici mama care le controlează pe toate nu se simte prea bine: ea vede că planurile ei nu se realizează, nu reușește să controleze lucrurile în măsura în care își dorește, soțul a „greșit” iarăși – poate că nici nu o iubește, iar copilul îi este indiferent și, în general, ajungând la partea cu adevărat tragică, nu poți avea încredere în nimeni și viața este ratată. Controlul mărunt este mult mai rău decât controlul moderat, când mama se interesează ce a făcut (sau ce are de gând să facă) tata și copilul și îl sfătuiește (dacă trebuie, argumentat) care lucruri din cele planificate (sau făcute deja) sunt incorecte sau inutile. Este vorba, în primul rând, despre lucrurile care afectează sănătatea: de exemplu salamurile și sucurile carbogazoase. Iar atunci când tata a hrănit copilul cu jumătate de oră mai târziu, pentru că s-au luat cu joaca, nu este nevoie de scandal și ceartă – toți sunt vii, sănătoși și mulțumiți, ceea ce este foarte important.
Psihologii americani au desfășurat un studiu în care au rugat proaspeții tătici să înfășeze copilul. Dacă în timpul acestei activități mămicile erau alături, tăticii întrebau neîncrezător: „Este bine așa?” sau „Fac bine?” Însă dacă femeile nu erau de față în timpul testului, bărbații reușeau să ducă lucrul la bun sfârșit mai repede și cu mai multă încredere.
Trăiască diversitatea!
Copiii ai căror părinţi sunt implicaţi împreună în educaţie au, ulterior, mult mai puţine greutăţi în comunicare şi sunt mai ascultători. Copilul are nevoie nu doar de îngrijire corectă. Nu trebuie să uităm că orice posibilităţi şi capacitaţi se dublează atunci când vă ocupaţi în doi (împreună cu soţul) de copii. Dacă, de exemplu, nu ştiţi să vă plimbaţi cu patinele, veţi fi recunoscătoare soţului dacă el va fi de acord să însoţească micuţul la patinoar şi vă va învăţa şi pe dumneavoastră să patinaţi. Poate că soţul se simte jenat la petrecerile pentru copii, în schimb este un bun povestitor de poveşti înainte de somn. Pentru copil este foarte util ca fiecare dintre părinţi să îi ofere o părticică din sine şi să îl înveţe ceea ce ştie şi poate. La urma urmei, am putea face comparaţie cu un business, atunci când doi parteneri, cu anumite calităţi, decid să organizeze o întreprindere: ambii investesc resursele necesare care vor contribui la înflorirea afacerii. La fel se întâmplă în familie: ambii, şi mama, şi tata, au anumite talente, care sunt necesare pentru dezvoltarea deplină şi multilaterală a copiilor. În plus, observând capacităţile dumneavoastră, copilul va alege un părinte concret pentru diferite activităţi. De exemplu, fiica preferă să stea pe genunchii tatălui, pentru că este mai mare. În schimb în pat trebuie să o culce mama. Astfel, oferiţi copilului doi părinţi grijulii şi iubitori, la care el poate mereu apela pentru orice fel de ajutor.
Învăţăm să fim tolerante
Uneori pot apărea situaţii în care controlul total al acţiunilor soţului este imposibil. Oferiţi-i mai mult spaţiu de manevră şi aveţi mai multă încredere în el. Doar este o persoană adultă şi iubeşte copilul la fel de mult pe cât o faceţi dumneavoastră.
Încercaţi să schimbaţi tactica de comportament. Rugaţi soţul ceva, în loc să îi daţi indicaţii şi instrucţiuni. Daţi-i de înţeles că nu este comandat, ci doar sfătuit. Este important, de asemenea, şi tonul. Puteţi ruga, oferi ajutor şi câteva variante ale modului în care tata îşi poate realiza obligaţia legată de copil. La sfârşit, tăticii trebuie lăudaţi şi mulţumiţi. Chiar dacă nu le-a reuşit pe toate, cel puţin a încercat. Data viitoare va face mai bine.
