Copiii sunt o binecuvântare și, indiferent în ce lună apar pe lume, ei sunt speciali pentru toți părinții. Totuși, unele studii au constatat că bebelușii născuți în cea mai scurtă lună din an, februarie, sunt deosebiți. Iată motivele!

  • Conform unui studiu efectuat în 2006 de Universitatea Harvard, care a implicat 21.000 de copii din jurul lumii, bebelușii născuți în luna februarie sunt mai înalți și au o greutate mai mare decât prietenii lor născuți în alte perioade ale anului.

Una dintre dovezile care ar putea confirma această concluzie este baschetbalistul Michael Jordan, ce-și sărbătorește ziua de naștere de 17 februarie, informează Motherly.

  • Același studiu susține că piticii care se nasc în lunile friguroase au rezultate puțin mai bune la teste decât cei născuți în lunile călduroase.
     
  • Dacă ești născut în luna februarie, vei fi sub semnul zodiacal al Vărsătorului sau Peștilor, oamenii născuți în aceste zodii sunt considerați a fi creativi și originali, conform celor de la Biroul Național de Statistică al Marii Britanii.
     
  • Apropo de zodiac, un articol publicat în Jurnalul Științelor Sociale enumera un număr disproporționat de mare al celebrităților născute sub semnul Vărsătorului. Printre aceștia se numără Bob Marley, Jennifer Aniston, Shakira, Abraham Lincoln sau Ronald Reagan.
     
  • Nu trebuie să-ți pară rău nici de cei născuți în zodia Peștilor, aceștia fiind, potrivit site-ului CareerBuilder, adulții care ar fi „cei mai satisfăcuți de jobul lor”.
     
  • Copiii care se nasc pe 29 februarie își vor sărbători ziua o dată la fiecare patru ani. Puțin și bun, nu?