Primele dubii referitoare la existența lui Moș Crăciun îi apar copilului la vârsta de 5-7 ani. Și, pe cât de corect își va forma copilul prima închipuire despre el, depinde pe cât de mare va fi dezamăgirea micuțului în sărbătoare dar și în părinții lui care ”l-au dus de nas atât de mult timp”.
De aceea, este foarte important să respectați balanța atunci când îi povestiți copilului despre bunul moș cu barba albă. Pe de o parte, este necesar să-i oferiți copilului să creadă în poveste, iar pe de altă parte, nu trebuie să redați povestea ca pe un adevăr absolut. De aceea, puteți să-i spuneți copilului că Moș Crăciun locuiește într-o țară magică, iar în magazine și străzi sunt ajutoarele lui. Atunci când îi povestiți copilului despre țara magică, eliberați-vă fantezia. Cu cât mai fantastică va fi povestirea, cu atât mai bine. Aveți în vedere faptul că întrebările copilului referitoare la Moș Crăciun se vor complica pe măsură ce copilul va crește.
De exemplu, la vârsta de 2 ani, copilul poate să vă întrebe ce mănâncă Moș Crăciun și ce fel de pernă are. Răspundeți-i copilului frumos și nu uitați că vorbele pe care i le spuneți nu sunt simple informații ci pistă pentru dezvoltarea ulterioarelor fantezii. Țineți minte: adevăratul Moș Crăciun nu poate dormi pe cearșafuri cumpărate de la magazinul din apropiere. Dormitorul lui a fost construit de oameni giganți, iar înghețata este preparată de gnomi. Însă, dumneavoastră, cel mai probabil aveți alte versiuni mult mai interesante, nu-i așa?
La trei ani, când copilul va începe procesul de adaptare socială, el poate întreba despre familia lui Moș Crăciun dar și despre prietenii lui. Oare nu este acesta cel
mai potrivit moment pentru a-i povesti copilului despre cât de mult își iubește Moșul nepoțica și cum poate el să îndeplinească toate dorințele prietenilor săi, care sunt milioane în întreaga lume?
Iar la cinci ani, copilul poate fi interesat mai mult de întrebări precum: ”De unde ia Moș Crăciun cadourile?”, ”Cum reușește să le distribuie tuturor copiilor?”, ”Cum intră el în casă?”. Răspunzându-i copilului la aceste întrebări, propuneți-i să-și elibereze fantezia împreună cu dumneavoastră. Pentru că, în pofida faptului că sunteți femeie matură, nu sunteți obligată să cunoașteți răspunsurile la toate întrebările. Cu atât mai mult că este vorba despre magie.
Permiteți-i copilului să viseze. Țineți minte: doar cei care cred în povești pot să vadă cu adevărat lumea!