Anual, la data de 9 decembrie (stil vechi), creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Stelian, ocrotitorul pruncilor și al familiei creștine. Sfântul Stelian s-a născut în secolul al VI-lea, la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mică (pe teritoriul Turciei de astăzi), într-o familie foarte bogată. Ajuns la vârsta la care putea lua decizii singur, acesta a donat averea săracilor și s-a făcut monah, retrăgându-se în pustiu, într-o peșteră, unde primea hrană de la înger. Din dragoste pentru oameni, venea printre ei pentru a-i ajuta, apoi se întorcea în chilie pentru odihnă.

Pentru viața sa curată și pentru rugăciune, a primit darul de a vindeca poporul de diverse boli. Într-una din zilele în care se ducea printre oameni să îi ajute, Sfântul Stelian a pus mâna pe creştetul unui copil suferind, iar copilul s-a tămăduit imediat. De atunci, sfântul a început să fie căutat de copii, tineri sau bătrâni în suferință, care s-au tămăduit prin rugăciunea acestuia.

Pentru aceste fapte ale sale, Sfântul Stelian a devenit ocrotitorul pruncilor și al familiei creștine.

Stelian devine şi ocrotitorul copiilor încă nenăscuți, datorită istoriilor răspândite de o femeie care stătea în preajma sa, ea neputând rămâne însărcinată. Cu ajutorul rugăciunilor sfântului, femeia rămâne însărcinată, iar vestea s-a răspândit cu repeziciune în tot ținutul.

Bucuria senină a chipului Sf. Stelian a fost caracteristica sa definitorie, pentru că zâmbea mereu. Conform povestirilor orale, a fost căutat de către mercenari lacomi și ispitit cu tot felul de propuneri pentru a-și vinde darurile și a-l jefui de bogăția sa cea curată, dar pentru acești oameni, el a avut întotdeauna același răspuns: că a fost plătit în avans pentru munca sa când pacea Sfântului Duh a venit peste dânsul. Iar în timp ce ei se îndepărtau, el continua să zâmbească.

A trăit până la adânci bătrânețe și se spune că atunci când a fost înmormântat, chipul său încă păstra strălucirea unui zâmbet discret al luminii Domnului.

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul este pictat în mod obișnuit cu un copil în brațe, pentru neobosita sa misiune de a-i apăra pe cei mici, ajutându-i în mod special pe copiii bolnavi, potrivit crestinortodox.ro.

Moaștele Sfântului se află în Biserica Sfântul Stelian numită „Lucaci”, care este situată pe Strada Logofătul Udriște 6, în București. Sunt aici din anul 1736, fiind dăruite acestei biserici de către Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti, ctitorul acesteia. Aici, în fiecare miercuri se fac slujbe în cinstea sfântului.