Mâine, 6 mai, va fi prăznuit Sfântul Gheorghe, conform calendarul iulian (stil vechi creştin). Este sărbătoarea rodniciei, a bucuriei, a sănătății, a căsătoriei tinerilor.

În această zi, dar și în ajun, au loc mai multe tradiții. De exemplu, în ajun se aduc flori şi se împletesc coronițe care se agață la poarta casei, pe geamuri. Dimineața fiecare membru al familiei se spală pe față în ligheanul cu apă în care se pun flori şi un ou roşu.

Sfântul Gheorghe este reprezentat fiind călare, îmbrăcat în haine de voievod şi ucigând cu o suliță un balaur (care reprezintă politeismul, păgânismul). Uciderea balaurului semnifică victoria creştinismului asupra păgânismului. Pe icoane mai apare o tânără în haine domneşti, Alexandra, soția împăratului Dioclețian. Ea simbolizează tânăra biserică creştină.

De Sfântul Gheorghe, îndeosebi la sate, sunt păstrate diverse obiceiuri:

  • Ca semn de sărbătoare, în ziua Sfântului Gheorghe, creștinii pun la porțile caselor crenguțe de salcie, brazde cu iarbă verde. Se spune, din bătrâni, că Sfântul Gheorghe, atunci când vine, își leagă calul de un stâlp al porții și paște iarbă.
     
  • Animalele, pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii și boli, sunt protejate cu crenguțe de leuștean puse la intrarea în grajduri.
     
  • Obiceiul de a pune crenguțe de salcie şi iarbă verde la porți are o dublă semnificație. Pe de o parte, simbolizează venirea primăverii, verdele reprezentând renașterea naturii și trezirea la viață a vegetației. Pe de altă parte, crenguțelor cu muguri le sunt asociate puteri nebănuite de ocrotire a pășunilor și fânețelor împotriva duhurilor rele.
     
  • Chiar și cei ai casei, pentru a fi protejați de boli necruțătoare, trec prin fumul și flăcările unui foc aprins, iar vitele și casele se afumă, la rândul lor, cu tămâie.
     
  • Totodată, în noaptea de Sfântul Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul ursitului oglindit într-un vas cu apă de izvor din care nu s-a băut.
     
  • O altă superstiție spune că de ziua Sfântului Gheorghe nu e bine să dormi, pentru că vei lua somnul mieilor și vei fi adormit tot anul.
     
  • Tot în ziua Sfântului Gheorghe, se spune că dacă te duci pe malul apei şi stai culcat pe burtă şi se întâmplă să vezi un pește, ai noroc tot anul.
     
  • Potrivit altor credințe, dacă în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe alergi înainte de a răsări soarele, o să fii sprinten și sănătos tot anul.

Ziua Sfântului Gheorghe nu aduce doar superstiții, ci și tradiții vechi, populare. Se spune că Sfântul Gheorghe este protectorul ciobanilor și i se acordă astfel o atenție sporită prin ritualuri speciale.

Un asemenea ritual cere ca, în seara de ajun a Sfântului Gheorghe, ușile și ferestrele de la grajduri să fie unse cu usturoi, iar vitele să se afume cu tămâie.

În plus, de Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză și caș.