Cântăreața Billie Eilish, în vârstă de 20 de ani, se află din nou în centrul atenției, în urma unor declarații controversate pe care le-a făcut, de curând, cu privire la întemeierea unei familii.
O fire nonconformistă, Bilie Eilish a surprins în repetate rânduri cu declarațiile sale sincere. „Simt că lumea mă urăște‟, a spus ea, după ce a câștigat cel mai important premiu Brit Awards 2020. De altfel, cântăreața a vorbit și despre cum a fost expusă la pornografie, la vârsta de 11 ani: „E o rușine, cred că mi-a distrus creierul‟, mărturisea ea.
Acum, artista șochează cu noi declarații cu privire la întemeierea unei familii. Billie Eilish a mărturisit că unul dintre obiectivele sale în viață este să aibă copii, însă maturizarea lor, „o îngrozește‟.
Într-un interviu pentru „Sunday Times Magazine‟, Billie a spus: „Prefer să mor decât să nu am copii. Am nevoie de ei. Dar mă gândesc ce o să fac când copilul meu o să creadă că acesta este lucrul potrivit de făcut pentru el, eu nu voi crede asta, iar el nu mă va asculta‟.
Billie Eilish: „Eram foarte tânără și foarte deprimată‟
Billie Eilish și-a exprimat inclusiv teama cu privire la atacul armat de la o școală din Texas, în urma căruia 14 copii și un profesor au fost uciși. Cântăreața a spus că nu există nicio logică ca tinerii să mai meargă la acea școală, speriați de experiența traumatică, care le-a schimbat viața. În acest context, Billie Eilish a mărturisit că ea însăși a trecut prin episoade depresive, în timpul ascensiunii profesionale. „Chiar nu mi-am iubit succesul câțiva ani‟, spunea artista.
Ea a recunoscut că nu era pe deplin sigură de statutul ei: „În primii ani ai carierei mele eram foarte tânără și foarte deprimată. Nici măcar nu știam dacă îmi doream ceea ce aveam‟, a mărturisit ea.