Astăzi începe Postul Paştelui, cel mai aspru din calendarul ortodox. Numit în popor şi Postul Mare, acesta este asociat cu tradiția Evangheliei, când Hristos a postit timp de 40 de zile într-un loc pustiu pe un munte de lângă Ierihon.
În această perioadă, credincioșii își amintesc de ultimele zile ale vieții pământești ale Mântuitorului, de suferința și răstignirea Sa, urmate de Înviere. Timp de 40 de zile, oamenii se vor abține de la alimentele de origine animală, dar şi de gândurile şi obiceiurile rele.
În Postul Mare sunt şi două dezlegări la peşte – de Buna Vestire și de Intrarea Domnului în Ierusalim. Se pot abține de la post bătrânii, copii mici, femeile însărcinate şi bolnavii.
Postul se încheie în ziua de Paşte, care, în acest an, este sărbătorit în 24 aprilie.