Bătaia este ruptă din rai – acesta este “sloganul” care ne-a ghidat generații de-a rândul și care îi ghidează pe mulți și în ziua de azi. Un studiu făcut recent în Romania spune ca 63% din copii sunt bătuți, dar admite ca acest procent este mult mai mare din doua motive: unul ca nu se recunoaște asta cu voce tare (deși avem asa proverb, lumea începe să nu se lauda cu asta), iar al doilea motiv este ca pălmuirea nu este considerata bătaie. Palmele sunt metode coercitive la îndemână și oferă o liniște iluzorie părintelui.
Pe lângă explicațiile folclorice de genul îl bat până la 5 ani, după aia nu mai are sens sau până la 3 ani ca nu ține minte, chiar au și o explicație științifică. Până la 3 ani nu se formează memoria biografică și de accea nu ținem minte chestiuni concrete. Însă partea emoțională, ceea ce am simțit, ceea ce am invățat și experiențiat, rămîne înscris in noi. Copilul nu va ține minte bătaia sau sitația concretă, dar va ține minte frica, va ține minte ce a simțit atunci. Si aceste amintiri se vor manifesta în reacțiile viitoare ale copilului față de părinte, față de mediu, se vor manifesta prin schemele cognitive formate și înțelesul dat de copil acelei situații. Cred că și pentru voi este cumva înspăimântător că procentul acesta este atât de frecvent la vârste așa de fragede.
Având în vedere că deja bătaia a devenit un subiect foarte discutat și mulți părinți renunță la curea, lingura de lemn sau alte accesorii convingătoare, am vrea să povestim despre pălmuirea de care se vorbește foarte mult și care împarte lumea în tabere. Tindem sa credem ca o palmă la fund nu cauzează mari traume. De aceea, modul acesta de agresivitate este cel mai des întâlnit.
În ultimii ani medicina, în colaborare cu psihologia, a efectuat studii aprofundate la nivel de dezvoltare cognitivă și creier. După 20 de ani de cercetare, avem câteva răspunsuri clare despre impactul pălmuirii copiilor:
- bătaia afectează atâta creșterea fizică a copilului cât și nivelul IQ al acestuia;
- pedeapsa corporală cauzează disfuncții cognitive și dificultăți de învățare pe termen lung;
- reducerea materiei cenușii din creier. Cred că toți știm despre faimoasele celule cenușii ale detectivului Hercule Poirot. Materia cenușie este responsabila de inteligență și dezvoltarea abilităților;
- NU reduce comportamentele indezirabile;
- NU este mai eficientă în comparație cu restul metodelor punitive;
- cauzează daune emoționale de durată, care inhibă procesul de învățare;
- subminează încrederea între părinte și copil. Naște ostilitate spre figurile de autoritate;
- pedeapsa corporala la sigur nu dezvolta empatia și compasiunea pentru cei din jur si pentru sine;
- există o legatură directă între bătaie și creșterea agresivității la copii, nesupunere față de reguli în școala, performanțe academice scăzute;
- fetele pălmuite regulat sunt mai predispuse înspre depresie, în timp ce băieții devin asociali;
- învățarea calitativă nu se face NICIODATĂ în condiții de frică;
- bătaia este cea mai la îndemână metodă de ventilare a nervilor părinților;
- bătaia rănește fizic.
Cum am putut ridica la rang de metoda educațională rănirea unei persoane? Când copilul se lovește la genunchi ăl ajutăm, îl consolăm, îl ținem în brațe, dar când îi tragem o palmă este ok?
Rolul nostru de părinți este să fim acel buffer între copilul nostru și stimulii din exterior. Când noi devenim sursa stresului, acest stres devine toxic și afectează creierul. Încercați să priviți situația din acest unghi: atunci când un vecin este agresiv cu copilul, reacția care se produce în organism nu este atât de nocivă ca atunci când părintele face asta. Și asta o spune știința.
Palmele nu lasa vânătăi la exterior, lasă cicatrici în interior cu care va trebui sa ne confruntam la un moment dat. Când vom vedea consecințele acțiunilor noastre poate sa fie prea târziu.
Sursa: www.parinticonstienti.com
