Iarna a trecut, iar primăvara își face tot mai mult loc în inimile noastre. Acest anotimp simbolizează renașterea și un nou început, oferindu-ne motivația necesară pentru a atinge noi orizonturi. Copilașii născuți în luna martie sunt la fel ca ghioceii care răsar sub primele raze ale soarelui – fragili, dar suficient de ambițioși pentru a-și atinge scopurile mărețe. Află în continuare câteva calități primordiale ale copiilor născuți în prima lună a primăverii.
Copiii născuți în martie vor avea succes în carieră
Copiii năcuți în această lună au toate șansele să devină lideri de succes, întrucât au toate calitățile necesare pentru asta. Mai mult, cercetările indică faptul că un procent mai mare de administratori și șefi se nasc anume în luna martie. Un studiu realizat printre 375 directori executivi în Statele Unite a constatat că 12,5% dintre cei care dețin această poziție s-au născut în luna martie.
Copiii născuți în martie sunt optimiști din fire
Un studiu din 2014 a constatat că bebelușii născuți în martie (de altfel, și colegii lor din aprilie și mai) sunt, în general, optimiști. Ei au evaluări ridicate pe scara hiperthemică la maturitate, ceea ce înseamnă că au o viziune pozitivă asupra vieții.
Copiii născuți în martie au un risc mai scăzut de astm
Potrivit unui studiu din 2015, copiii născuți primăvara au un risc mai scăzut de astm, deoarece expunerea la acarieni, praf și polen în copilărie întărește sistemul imunitar.
Copiii născuți în martie sunt optimiști
Persoanele născute în martie au un temperament flegmatic spre coleric. Optimismul este una dintre caracteristicile definitorii și anume ei vor putea vedea în orice circumstanțe acea luminiță de la capătul tunelului. Din păcate, asta îi face și vulnerabili la depresie, dacă lucrurile nu merg bine cu adevărat. Este important ca părinții să aibă grijă să își ghideze copilul încă de la o vârstă fragedă pentru a găsi echilibrul și a putea compara anumite lucruri și situații în mod rational.
Copiii născuți în martie sunt în zodia Pești sau Berbec
Un bebeluș născut în martie poate fi sub semnul Pesti sau Berbec. Aceste două semne zodiacale sunt cunoscute pentru determinarea și pasiunea lor. Bebelușii născuți între 1 martie și 20 martie sunt cunoscuți ca Pesti optimiști, în timp ce bebelușii născuți după 20 martie sunt în zodia Berbec, cunoscuți ca persoane pasionale, ambițioase, dar destul de impulsive.
Încă ceva despre copiii născuți în luna martie:
- Floarea norocoasă: Narcisa
- Pietrele norocoase: Acvamarin și piatra curajului
- Celebrități născute în luna martie: Justin Bieber, Jon Bon Jovi, Jessica Biel, Eva Mendes, Chuck Norris, Eva Longoria.