Odată cu creșterea și dezvoltarea sa, copilul devine din ce în ce mai curios explorând toate locurile văzute și nevăzute din locuință. Părinții ar trebui să fie conștienți că pericolele pot fi de tot felul, iar neatenția poate avea urmări nu tocmai bune. În continuare te invităm să descoperi câteva reguli care trebuie luate în seamă atunci când micuțul pornește în explorare.
Atenție la baloane
Mulți părinți nu realizează faptul că dacă bucăți dintr-un balon spart sunt înghițite de copil, va fi foarte greu să fie scoase din esofag în caz că se îneacă, deoarece nu se va putea aplica manevra Heimlich (prin compresia bruscă a abdomenului).
Protejează capul bebelușului de colțurile mobilei
Capul bebelușului este atât de fragil, iar la primii pasi pe care îi face se poate lovi de colțurile ascuțite ale mobilei. Cumpără colțuri speciale de protecție, fie că sunt fabricate din silicon sau material moale de plastic. Ele îi vor asigura copilului protecție împotriva loviturilor accidentale.
Supraveghează copilul atunci când se joacă cu un animal de companie
Există multe cazuri de copii muscați chiar de cățelul familiei. Copiii pot provoca în mod accidental aceste mușcături prin comportamentul lor imprevizibil, chiar și la cei mai docili câini.
Atenție la pericolul de sufocare cu obiecte mici
Dacă ai un bebeluș care abia începe să meargă de-a bușilea, ar trebui să verifici fiecare centimetru din cameră pentru a scăpa de toate obiectele periculoase pe care bebelușul le-ar putea înghiți. Atenție la ace, butoane, monede, baterii, jucării mici și alte obiecte pierdute sau uitate, care pot fi periculoase pentru copil.
Nu lăsa la îndemâna copiilor substanțe toxice
Păstrează-le întotdeauna în sertare sau pe rafturile înalte la care copilul nu poate ajunge.
Măsuri de siguranță în bucătărie
Atenție la sertarele în care ții cuțite, foarfeci sau alte accesorii periculoase. Ține-le departe de accesul copilului. Păstrează obiectele pentru curățenie într-un loc închis. În mod ideal, depozitează aceste lucruri într-un dulap înalt. Utilizează încuietori de siguranță.
Nu lăsa copilul nesupravegheat atunci când se află în mașină sau în afara mașinii
La vârstele fragede copiii se pot lovi din joacă de mașini (în mers sau staționate), ceea ce poate provoca decesul. Nu lăsați copilul în mașină atunci când plecați la magazin sau ieșiți chiar și pentru câteva minute.
Permite-i copilului să mănânce doar atunci când stă așezat
Copiii care aleargă și mănâncă în același timp sunt foarte expuși riscului de a se îneca cu mâncarea. Atunci când căile respiratorii sunt blocate ai doar câteva clipe la dispoziție pentru a le elibera în așa fel încât să eviți o leziune a creierului sau chiar decesul.
Găsește locuri unde copilul tău poată să hoinărească și să se zbenguie în voie
Această libertate îi va transmite copilului mesajul că poate să se exprime liber și să ia inițiative în viață. În contrast, mulți copii se pot simți constrânși de pereții casei, de scaunul mașinii sau de scăunelul de masă.
Când bebelușul începe deplasarea prin camera, atenție mare, trebuie să fii pregătită de pericolele pe care le aduc prizele. E timpul să înlocuiești prizele cu prize de siguranță pentru copii. Utilizează bandă adezivă pentru a organiza cablurile electrice și a le ține departe de copil. Dacă ai făcut un obiceiul din a lăsa aparatele conectate chiar și atunci când nu sunt folosite, acum este momentul potrivit pentru a corecta acest obicei. Păstrează toate aparatele neutilizate deconectate și scoase din uz.
Amână treburile atunci când ești prea obosită
Acesta nu este cel mai bun moment pentru a le face pe toate, deoarece copilul nu va mai fi supravegheat cu atenție. Pune sănătatea și siguranța copilului pe primul plan.