Psihoterapeut: ”Nu mai obligați copiii să își împartă jucăriile!”

”Nu știu cu cine semeni așa rău” – anume cu această expresie își încep părinții replica de nemulțumire atunci când analizează împreună cu copilul situația din parc unde cel mic nu a vrut să împartă jucăria cu un alt copil. Psihoterapeutul Mihai Manole susține că în aceste situații, pe care toți le cunoaștem, există întotdeauna o luptă aprigă între copil și părinte. Până la urmă, tot părinții sau orgoliul lor câștigă, însă ce-ar fi să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă – cea care vine în favoarea copilului?

Ar fi bine ca părinții să lase la o parte spaima pe care o au atunci când își văd copiii ”egoiști” și să le ofere o lecție prin propriul exemplu.

”De unde vine această nevoie a părinților ca cei mici să își împartă mereu, cu seninătate, jucăriile? Care este spaima care îi motivează să fie atât de determinați în această direcție? Din punct de vedere social altruismul este apreciat, egoismul mai degrabă blamat; generozitatea este o virtute, zgârcenia un defect.

Ne dorim, și este firesc să fie așa, copii generoși, altruiști, sociabili, copii care să stabilească ușor relații cu alți copii. (…) Mărturisesc că am un sentiment de bucurie de fiecare dată când fiica mea acceptă să își împartă jucăriile. Câteodată mă pune pe gânduri faptul că își împarte toate jucăriile și apoi îi rămâne doar să îi privească pe ceilalți cum se joacă...”, susține psihoterapeutul Mihai Manole.

Specialistul mai afirmă că generozitatea apare în mintea unui copil în urma unui comportament învățat. Atunci când este obligat/silit să își împartă jucăria cu un alt copil, micuțul tău nu va fi generos, ci va oferi cu mare mâhnire jucăria, de teamă ca nu cumva mama/tata/bona/bunica să se supere și să îl certe sau mai rău să îl pedepsească. 

”Eu sunt de părere că prima lecție a generozității predată unui copil mic este că este în regulă să nu fii generos. Adică este firesc, natural ca un copil de 1 an, 1 an și jumătate, 32 de ani să nu își dorească tot timpul să fie generos, să împartă. Are dreptul să nu vrea, să nu aibă chef. Are dreptul să vrea să se țină cu dinții de mingea lui, la un moment dat. Prima lecție de care are nevoie un copil este cea prin care învață că este în regulă și acest lucru, că dacă simte că nu vrea să împartă la un moment dat nu înseamnă că e defect, că e rău. Cred că fără această primă lecție nu se poate ajunge la generozitate, cu adevărat.

Un alt aspect care ține de cultivarea generozității și pe care îl consider important este legat de modul în care decidem să valorizăm un act de generozitate. Și lucrurile seamănă cu povestea laudelor. Cea mai importantă valorizare pentru cultivarea generozității nu este cea pe care o facem noi ci mai degrabă cea pe care o face însăși copilul, stimulat de noi. Este important pentru un copil să descopere felul în care se simte el împărțind ceva, fiind generos. Mult mai important decât faptul că tata este foarte mândru sau că mama zice bravo.”, mai afirmă psihoterapeutul Mihai Manole.

Atunci când condiționează acțiunile unui copil, părintele nu face decât să trezească în cel mic mai multe stări nu tocmai bune, cum ar fi anxietatea și frustrarea.