O alternativă naturală la scutece: argumente „pro” şi „contra”

Ţinerea bebeluşilor deasupra unui vas pentru ca aceştia să îşi facă nevoile a căpătat popularitate relativ recent. Mulţi părinţi consideră în mod eronat că această metodă presupune obişnuirea cu oliţa la o vârstă fragedă. În realitate, aceasta înseamnă ajutorul mamei în realizarea nevoilor fiziologice ale copilului. Oliţa nu este folosită, în schimb copilul este ţinut deasupra unui lighean, a unei cădiţe sau a chiuvetei.

Adepţii acestei metodă afirmă că este cea mai naturală şi firească modalitate de a învăţa copilul să meargă la WC. În unele ţări din Africa şi Asia mamele continuă şi în prezent să alăpteze copilul până când el refuză singur sânul, poartă permanent copilul în sling şi îl ţine de la naştere să îşi facă nevoile fiziologice. Aceşti copii se adaptează mai rapid la condiţiile mediului înconjurător şi sunt mai sănătoşi. Aşadar, pamperşi sau ţinut la WC?

Reflexul de micţiune la nou-născut

Comportamentul nou-născutului este determinat prin diverse tipuri de reflexe. Toate sunt orientate spre păstrarea vieţii. Imediat după naştere copilul nu este capabil să le controleze, dar aceste capacităţi vin cu trecerea timpului. Copilul urinează şi intrauterin, dar nu simte acest lucru, la fel cum nu simţim funcţionarea ficatului, rinichilor etc. Reflexul de micţiune apare doar în momentul naşterii. Copilul face o conexiune între senzaţia de micţiune şi comprimarea dureroasă a sfincterului în momentul trecerii prin canalul de naştere. Tocmai de aceea în primele luni de viaţă micuţul „semnalează” în diverse moduri atunci când vrea să urineze sau defecheze (plânge, scânceşte etc.).

Mămicile atente observe aceste semnale şi înţeleg că este timpul să îşi ajute micuţul. Cum? Să îl ţină în aşa fel încât acesta să îşi poată satisface necesităţile biologice. Mama îl ţine într-o poziţie comodă pentru copil, îi poate da chiar şi sân, lovi uşor peste organele genitale şi marca prin sunete acţiunea care va urma: „a-a”, „pss-pss”.

Totul pare clar, dar pentru ce este nevoie de aceste lovituri uşoare? Pe de o parte, ele contribuie la relaxare, iar pe de altă parte – îl ajută pe micuţ să înţeleagă ce se aşteaptă de la el. Dacă mama ignoră semnalele micuţului, peste 1,5-2 luni el încetează să le mai dea şi începe să facă pipi „fără aviz prealabil”.

Cum acţionăm: reguli utile

Copilul trebuie ţinut pentru a-şi face „nevoile” imediat după naştere, Pentru aceasta, mama îl ţine  cu spatele la sine, susţinându-l sub genunchi şi subraţe. Micuţul se află vertical în poziţia embrionului. Apoi trebuie să deschideţi apa şi să aşteptaţi până copilul îşi face nevoile.

Trebuie să procedaţi în felul descris mai sus în următoarele situaţii:

• Până la după somn, indiferent dacă s-a trezit ud sau uscat.
• La orice semn de nelinişte. Cu timpul veţi învăţa să înţelegeţi semnele copilului.
• De fiecare dată când este necesar, de exemplu înainte de plimbare.
• Dacă micuţul nu a urinat de mult timp.

Micuţul nu îşi va face nevoile imediat, aşteptaţi cel puţin 2-3 minute. Dacă nu reuşeşte, nu insistaţi. Până la 4 luni, copilul va asimila funcţia de micţiune şi va înceta să o cheme pe mama. Însă până la acel moment ea ştie deja la ce intervale şi cât de des trebuie să ţină copilul. 

Avantaje şi dezavantaje

Adepţii maternităţii naturale văd în această metodă doar avantaje şi părţi pozitive. Iată ce argumente aduc ei în favoarea metodei:

• Aceasta ajută la stabilirea unui contact strâns între mamă şi micuţ. Mama învaţă să înţeleagă dorinţele şi necesităţile micuţului.
• Contribuie la călirea naturală.
• Mai târziu nu apar probleme la obişnuirea micuţului cu oliţa.
• Economii semnificative pentru pamperşi şi scutece de unică folosinţă.

Însă metoda prezintă şi anumite incomodităţi.

Nu orice mămică are posibilitatea să consacre întreaga zi îngrijirii copilului. multe mame sunt nevoite să revină la serviciu, lăsând copilul în grija bunicilor sau a bonei.
În vizită, călătorii sau la plimbare nu este întotdeauna comod şi potrivitsă foloseşti această metodă.
Metoda necesită o atenţie deosebită la semnalele micuţului, dar mămicile nu pot întotdeauna să fie atente sută la sută.

În faţa părinţilor moderni stau alegeri destul de grele: pamperşi sau metoda descrisă mai sus, alăptare naturală sau artificială, cărucior sau sling… Cel mai important este însă să găsim şi să păstrăm contactul emoţional cu copilul. Dacă nu aveţi timp şi posibilitate să ţineţi copilul de fiecare dată când trebuie să îşi facă nevoile, folosiţi pamperşi, dar încercaţi să alocaţi tot timpul liber comunicării cu micuţul.

Sursa