În secolul XXI, unii părinți își tratează copiii bolnavi de viroze apelând la antibioticele administrate fără discernământ, dar și la binecunoscutele frecții cu oțet sau cu ulei de trandafir. Medicii avertizează însă că aceste practici pot duce la intoxicații grave cu alcool. Ei spun că există părinți care au făcut frecții copiilor cu gaz de sondă sau cu țuică de prune, iar micuții au ajuns în stare gravă la spital. 

Medicii arată că, odată cu înmulțirea numărului de viroze, părinții „intră în alertă” și duc uneori la extrem tratamentele aplicate copiilor. Sunt însă și unii părinți care așteaptă până în ultima clipă înainte să apeleze la ajutor specializat, iar copilul ajunge la spital cu insuficiență respiratorie.

„În astfel de cazuri grave, am pățit de multe ori că părinții au refuzat internarea și atunci a trebuit să fim mai agresivi în atitudine, să le spunem mai direct ce se poate întâmpla, că e viața copilului în joc, iar ei de multe ori nu rămân din motive că nu le place în spital, că au treabă acasă etc. Te interesează mai mult sănătatea copilului, nu regimul hotelier!”, afirmă dr. Cătălina Ionescu, medic primar pediatru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași.

Doctorul însă precizează că unii părinți cărora li se pare că medicii nu fac „tot ce trebuie”, fie își procură antibiotice de la alți părinți, fie le folosesc pe cele rămase în casă din anii trecuți.

„Este o mentalitate că «dacă nu dai copilului antibiotic nu ești doctor bun» sau expresia des întâlnită – «copilului meu nu îi trece decât cu antibiotic». Degeaba îi spui că analizele arată viroză, că nu se impune și nu e nevoie de antibiotic, fac rost și încep să administreze oricum”, a explicat dr. Cătălina Ionescu. 

Ce ar trebui să facă părinții?

Dr. Ionescu spune că, în mod normal, temperatura de până în 38 de grade este stare subfebrilă, între 38 și 38,5 copilul trebuie dezbrăcat și hidratat foarte bine, cu multe lichide, iar într-o oră, dacă nu îi scade temperatura după administrarea medicamentelor antitermice, trebuie mers la spital.

Medicii explică faptul că în momentul în care copilul are temperatură ridicată, burta și fruntea sunt fierbinți, iar extremitățile reci. În loc să îi dezbrace pe copii și să îi hidrateze, pentru că febra deshidratează puternic, părinții îi înfofolesc și asta le crește temperatura la 40 de grade, iar situațiile devin cu adevărat critice. Potrivit medicilor, o compresă cu oțet sau cu orice feluri de uleiuri reci aplicată atunci poate duce la șocuri termice.

Din cauză că au purtat mult timp șosete înmuiate în alcool nediluat în apă, unii copii au ajuns la spital cu arsuri la tălpi, spun medicii. Frecția cu oțet sau cu ulei din petale de trandafir conservate anterior în alcool pot provoca intoxicații grave cu alcool, prin absorbția prin piele sau prin inhalare.

Frecții cu gaz de sondă sau țuică de prune

Dr. Evelina Moraru, medic primar alergolog, spune că a întâlnit și cazuri extreme, în care părinții foloseau pentru astfel de frecții gaz de sondă sau țuică de prune.

 „Toate acestea sunt toxice, iar intoxicația se face pe cale cutanată sau prin inhalație. Trebuie să avem grijă că este un foarte mare pericol. Se pleacă de la un beneficiu care există, cel al împachetării, dar dacă nu se face cu apă simplă, ci cu alcool și alte soluții, există riscuri foarte mari”, a explicat dr. Evelina Moraru.

Medicii spun că, la nivel de simptome, părinții trebuie să fie atenți și să vină de urgență la spital atunci când observă că micuțul are febră mare care nu cedează la medicamentele antitermice, când există un efort la respirație, cu un șuierat din piept și când refuză să mănânce sau să bea apă fiindcă obosește în urma efortului respiratoriu. Un copil mai mare căruia nu îi cedează febra mai jos de 39, 39.2 grade după ce a luat medicamentele de rigoare trebuie adus la spital, în timp ce în cazul unui sugar, situația devine mai gravă de la 38.8 grade. 

Sursa: libertatea.ro