Greșelile pe care le comit părinții de copii cu vârste apropiate

Mulți părinți care visează la copii cu o diferență mică de vârstă își imaginează că, atunci când vor crește, copiii lor vor fi cei mai buni prieteni și se vor transforma aproape că într-un tot întreg. Dar de multe ori realitatea distruge toate așteptările: atunci când cresc, copiii cu vârste apropiate nu pot găsi limbă comună, iar uneori chiar întrerup comunicarea. Care sunt cauzele unui astfel de comportament? Cum să ajutăm pe acești copii să se împrietenească?

Am adunat toate erorile pe care le comit mamele și tații, pentru a arăta, pe exemple reale, greutățile care pot apărea în educația copiilor cu vârste apropiate și pot fi evitate acestea.

„După ce am revenit de la maternitate, vreau să îmi îndrept toată atenția spre cel mic”

Părerea psihologului: Perioada de adaptare după naștere este, într-adevăr, foarte complicată și, dacă aveți posibilitatea să cereți ajutorul bunicilor și dădacelor, acesta este momentul potrivit! Trebuie să țineți cont de faptul că resursele psihologice și fizice nu sunt nelimitate, de aceea în perioada respectivă mama trebuie să încerce să împartă sarcinile. Dacă o parte dintre sarcinile privind îngrijirea copilului mai mare vor fi preluate de bunică/dădacă/grădiniță, mama va avea mai mult timp pentru refacerea forțelor. În plus, trebuie să aveți grijă ca cel mare să nu creadă că mezinul ocupă tot timpul mamei. Este preferabil să alocați mai mult timp celui mare atunci când cel mic doarme sau seara, când tata revine de la serviciu și se poate implica în treburile casei.

Reacția celui mare la revenirea mamei de la spital poate fi absolut neașteptată. Credeți probabil că i-a fost dor și vi se va arunca în brațe. Însă întâlnirea poate fi destul de rece: copilul o poate respinge pe mamă, îi poate întoarce spatele sau chiar o poate lovi. El nu înțelege de ce mama a lipsit atât de mult și nu este sigur că un astfel de episod nu se poate repeta în timpul apropiat, iar în acest mod micuțul încearcă să se apere de emoții negative.

În aceste momente trebuie să înțelegi și să acceptați sentimentele amestecate ale celui mare în raport cu mama. Trebuie să îi spuneți și sentimentele dumneavoastră: „Înțeleg că ești supărat și crezi că am uitat de tine. Dar nu este așa. Am dispărut pentru un timp, am fost nevoită să merg la spital, pentru a veni la tine cu un omuleț apropiat ție.”

Dacă tata a învățat să aibă grijă de primul copil, odată cu apariția celui de-al doilea el devine principalul ajutor. Tata poate pune la culcare copilul mai mare, îl poate plimba, îi poate da de mâncare, în timp ce mama are grijă de cel mic. Nu trebuie să uitați nici despre plimbările în familie în weekend.

„Mă enervez foarte des pe cel mare! El este gelos față de cel mic, îl poate lovi, tot timpul face gălăgie și sare prin apartament… Nervii mei nu mai rezistă”

Părerea psihologului. Trebuie să îl apărați pe cel mic, dar nu prin metode agresive în raport cu cel mare. Nu se poate să folosiți pedepsele fizice, în caz contrar comportamentul celui mare se va înrăutăți. Cel mai probabil copilul nu va ține minte certurile de la această vârstă fragedă, însă în subconștientul lui vor rămâne emoțiile negative. În acest moment sentimentele lui de frică și durere vor începe să se asocieze cu cel mic. El gândește așa: „Dacă îi fac ceva, sunt pedepsit”. La repetarea unor astfel de situații pe viitor va fi foarte greu să construiți relații bune, de încredere și prietenie între frați. Tocmai de aceea mai târziu, când sunt adulți, astfel de oameni vin la psiholog neînțelegând deloc cauzele urii față de frați sau surori.

Pentru a opri comportamentul agresiv al copilului mai mare, trebuie să vorbiți cu el liniștit, fără tonalități ridicate, și să îl explicați ce nu trebuie să facă: „Înțeleg că nu vrei să îi faci rău cu intenție. Dar tu ești mai mare și mai puternic, de aceea îi poți face rău micuțului”. Pentru ca cel mare să vă asculte și, principalul, să vă înțeleagă, trebuie să stabiliți, înainte de discuție, un contact vizual.

„Nu vom cumpăra haine. Pentru ce? Cel mic poate purta hainele celui mare”

Părerea psihologului. Aceasta se referă, în general, la copiii de același sex, însă situația poate apărea și în familii cu copii de sexe diferite (de exemplu, atunci când ei sunt foarte mici sau poartă haine de genul „unisex”). Care este problema: de foarte multe ori, în cazul copiilor de vârste foarte apropiate apare fenomenul de contopire, când cel mic și cel mare nu fac diferență între ei. Ei nu sunt capabili nici chiar să se identifice pe sine atunci când răspund la anumite întrebări („Cine a stricat cana?”). Amândoi vor arăta unul la altul, dar nu pentru că mint, ci pentru că se percep ca un tot întreg. Desigur, în cazul hainelor, majoritatea vor fi comune, însă găsiți totuși posibilitatea să cumpărați lucruri proprii și pentru cel mic. Aceste lucruri trebuie să îi sublinieze individualitatea (să se potrivească cu culoarea ochilor, starea de spirit etc.). La educarea copiilor cu vârste apropiate trebuie să vă accentuați atenția nu pe asemănări, ci pe deosebiri.

Un fenomen interesant: cu cât mai multe deosebiri vor identifica și susține părinții, cu atât mai bune și mai călduroase vor fi relațiile dintre copii. Dacă unui copil îi place muzica și desenul, iar altul preferă boxul și atletica ușoară, încercați să auziți dorințele amândurora. Nu trebuie să îi înscrieți forțat la aceeași secție. Încercați să le acordați posibilitatea să se dezvolte separat unul de altul, în direcțiile pe care și le aleg singur. Este posibil ca, atunci când vor mai crește puțin, ei se vor atrage unul pe altul spre diferite activități.

„Vor merge împreună la școală, în aceeași clasă. Ne va fi mai comod”

Părerea psihologului: Desigur, o astfel de abordare poate economisi timpul, resursele și eforturile părinților, însă dacă copiii merg în aceeași grupă la grădiniță, apoi în aceeași clasă, aceasta amintește mai mult de modelul de educare a gemenilor. În plus, dacă vorbim de copiii cu vârste apropiate, de regulă acțiunile părinților se orientează după vârsta și nivelul de dezvoltare a celui mare. În consecință, mezinul este forțat să se dezvolte nu în ritmul său natural, ci în funcție de vârsta celui mare. Iar o diferență de vârstă există totuși! Și cu cât mai mici sunt copiii, cu atât mai mari sunt diferențele.

Desigur, educarea copiilor de vârste foarte apropiate este o temă specială, care va naște constant întrebări suplimentare, discuții și contradicții, însă, în general, la fel ca în cazul educării unui copil, în educarea fraților de vârste apropiate există o regulă universală: „Toți părinții fac greșeli, și acest lucru este firesc”. Nu trebuie să vă faceți procese de conștiință pentru erori, să vă învinuiți – sentimentul de vină consumă multă energie, pe care ați putea-o orienta spre îndreptarea greșelilor.

Sursa