Întrebarea actuală tuturor  părinților este: „Este bine dacă îi cumpăr copilului meu o tabletă?”. Ca răspuns la îndoielile lor sunt abordate argumente diametral opuse. Pe de o parte sunt adulții, care cred că utilizarea calculatorului de la o vîrstă fragedă este dăunătoare. Pe de alta, părinții generației noi, care, conform propriei experiențe, sunt convinși că tableta are un rol util în dezvoltarea copilului, fiind catalogată drept jucărie pentru învățare. Deci, de la ce vîrstă copilului îi poate fi dată o tabletă? Oare chiar de la un an? Se merită oare să cumpărați special pentru micuțul dv o tabletă sau interzicerea strictă a familiarizării copilului cu inovațiile tehnologice nu va duce la încetinirea dezvoltării lui? La urma urmei, noi vrem să educăm un copil modern! Are oare un potențial de dezvoltare? Vă îndemn să deconspirăm acest mit care circulă în jurul dezvoltării tehnicii!

Este oare o necesitate tableta pentru copil?

Primul mit. Tableta dăunează vederii copilului.

Această ideie vine din trecut (mai exact, din anii ˙90, cînd calculatoarele erau dotate cu monitoare catodice). În comparație cu acele monitoare, calitatea imaginii oferită de tablete este una mai clară și stabilă. Tableta are o lumină de fundal puternică, iar conturul imaginii este mai clar și strălucitor.

Pe lîngă toate, contează nu doar claritatea imaginii dar și dimensiunile imaginii, detaliile, precum și apropirea sau depărtarea ochilor de la ecran (este clar că, tableta se află mult mai aproape de ochii copilului, decît televizorul, de exemplu). În afară de acest lucru, vederea copiilor mici nu este pregătită să perceapă detalii mici (urmăriți imagini din cărțile pentru copiii de 2-3 ani, pe fundalul alb unde sunt distribuite 1-2  figuri mari, bine conturate). Prin urmare, putem concluziona următoarele: tableta nu este indicată copiilor în vîrstă de 2-3 ani, însă copiilor de vîrstă preșcolară și elevilor din ciclul primar, folosirea tabletei nu este interzisă, dar ar trebui întreprinse şi măsuri de limitare a timpului petrecut în fața tabletei, preșcolarii – 20-30 min, elevii – nu mai mult de o oră. În cazul elevilor, timpul nelimitat petrecut în fața tabletei poate provoca daune de natură fiziologică, dar și de altă natură.

Mitul 2. Fără tabletă copilul modern nu are parte de dezvoltare multilaterală.

Desigur, nu este așa! Dacă copilul are părinți iubitori, jucării conform vîrstei, materii prime pentru dezvoltarea creativității și pentru experimente și de asemenea, cărți, atunci nu trebuie să vă faceți griji în privința faptului că ceva nu este făcut pînă la faza finală sau chiar este omis. Nu sunt inovații tehnice cu potențial de dezvoltare mai mare, care ar putea concura cu factorii enumarați mai sus.

Însă, jocurile educative în conformitate cu vîrsta, elaborate de către specialiști, care au căpătat încrederea cumpărătorilor se pot dovedi folositoare. Cu toate acestea, va fi mult mai bine dacă copilul dvs va face cunoștință cu tableta pe la 3-4 ani, nu mai devreme.

Mitul nr. 3. Să protejați copilul de obiectele moderne este denaturat, iar cunoașterea lumii este incompletă!

Aceasta este o afirmație foarte interesantă! Pe de-o parte, copilul manifestă interes pentru tot ceea ce îi înconjoară pe adulți. Cu cît mai des vor interacționa părinții cu unul sau mai multe lucruri, cu atît copilul va fi mai atras de ele. Aceasta este ceva normal! Pentru că anume acesta este modul în care copilul va învăța să manipuleze cu obiectele din mediul înconjurător.

Este oare o necesitate tableta pentru copil?

Cu toate acestea! Manipularea obiectelor, în decursul timpului rămîne în trecut, iar în schimbul lor vin jocurile, în care obiectele se utilizează pentru  a stabili relații și distracții. Însă, de exemplu, dacă copilul de 1,5 ani bătea cu lingura în cratiță urmărind cum mama sa gătește, atunci, la 3-4 ani el deja pregătește terci pentru păpuși sau alți copii de vîrsta sa, cu care se joacă de-a mama și fiica. Aceasta este modul natural al dezvoltării copilului, descris în toate  manualele de psihologie şi pedagogie ale preșcolarilor– de la jocurile de manipulare cu obiectele pînă la jocurile cu subiecte și roluri. De la cunoașterea lucrurilor – la cunoașterea oamenilor și relațiilor dintre ei. Și dacă e să luăm în considerare aceste lucruri, atunci poate fi considerată tableta o jucărie foarte utilă pentru dezvoltarea copillui?

Copilului îi poate fi limitat timpul destinat petrecerii în fața laptop-ului sau calculatorului de masă, explicîndu-i că la ele se lucrează și că ele nu conțin nimic interesant. Însa, oricum micuțul va depune tot efortul necesar pentru a pune mîinuțele mici măcar pe tastatură. Dar, în privința tabletei este puțin mai greu. Acesta este un calculator care mereu este la mama sau tata, așa cum se găsește și telefonul mobil. Iar pe ecranul său plat și genial, sclipesc imagini care se mișcă  mereu, emite sunete amuzante, la ea este posibil să privești și desene animate chiar. Pe tabletă este posibil să descarci pachete cu jocuri educaționale, care mai apoi pot fi incluse pentru copil, iar copilul nu-și va deranja părinții aproape 30 sau chiar 50 minute. Foarte tentant! Cu toate acestea, amintiți-vă acele puncte importante pe care le-am analizat mai sus. Fie ca principiile accesului rezonabil la tabletă să fie – limita de vîrstă și moderația!