Multora dintre noi ne place să facem și să primim cadouri. Dar de multe ori ne trezim că am cumpărat un lucru nepotrivit, fără să ne dăm seama, decât poate când este prea târziu deja. Cu copiii poate fi și mai dificil. Poate că nici nu avem copii, dar suntem puși în situația de a face un cadou. Darul ales trebuie să fie și pe placul copilului, dar și al părintelui, deoarece părinții decid anumite aspecte din viața copiilor lor. Ca să nu dăm foarte tare greș când oferim cadouri celor mici, iată niște sfaturi pentru a evita cele mai nepotrivite daruri.

Așadar, un cadou nepotrivit ar putea fi:

  1. Jucării care murdăresc: slime, sclipici, nisip etc. Vă dați seama cât de fericiți sunt părinții când copiii lor primesc astfel de cadouri. Mai ales cei care țin la curățenie. De aceea jucăriile care murdăresc sunt un cadou de evitat. Mulți părinți chiar interzic copiilor să se joace cu aceste jucării în casă.
     
  2. Jucăriile zgomotoase: dacă stăm la bloc, sau cu persoane vârstnice, poate fi o adevărată problemă zgomotul. O jucărie foarte zgomotoasă nu este un cadou potrivit pentru copii și nu va fi nici pe placul părinților.
     
  3. Jucăriile uriașe: cu siguranță nu ne dorim să fim sufocați de plușuri uriașe, mai ales dacă locuim într-un spațiu restrâns. Nu faceți cadou jucării care ocupă mult spațiu, mai ales persoanelor care nu dispun de spațiu, deoarece este un cadou total neinspirat, iar acestea nu vor putea fi păstrate, chiar dacă copilul își doreste asta.
     
  4. Hăinuțe care rămân repede mici: deși toți suntem tentați să cumpărăm hăinuțe pentru cei mici, deoarece le considerăm adorabile, să nu uităm că bebelușii cresc foarte repede și e foarte probabil ca hăinuța să-i rămână mică înainte să apuce să o poarte, în special hainele pentru un singur sezon. Dacă totuși vreți să cumpărați hăinuțe, păstrați bonul, pentru a putea fi schimbate, în cazul în care sunt mici.
     
  5. Căni, lumânări, rame foto sau alte obiecte decorative: copiii nu prea apreciază astfel de cadouri, iar gusturile părinților e greu să le nimerim, dacă nu îi cunoaștem foarte bine. Aceste obiecte pot să nu se asorteze absolut deloc cu ce are familia respectivă în casă, și ajung astfel, depozitate în cutii, sau date mai departe. De asemenea, acestea sunt făcute excesiv cadou, iar familia ajunge să dețină o gramadă de căni colorate diferit, rame foto pe care nu are unde să le pună sau lumânări decorative care le ajung până la al 10-lea Crăciun.
     
  6. Animale de companie: este cel mai nepotrivit cadou pe care îl poți face unui copil, mai ales dacă nu s-a discutat dinainte în familie pe tema respectivă. Copilul care primește un animal de companie trebuie să fie la vârsta la care să își poată asuma responsabilitatea pentru acesta și să înțeleagă ce înseamnă să ai un animal de companie. La un animăluț nu poți pur și simplu renunța dacă te-ai plictisit de el.
     
  7. Plante: sunt persoane care nu doresc să îngrijească plante, care călătoresc mult și nu au cum să lase plantele în apartament. Și acestea implică o responsabilitate, pe care copiii nu și-o pot asuma.
     
  8. Dulciuri nesănătoase: deși orice copil se bucură să primească dulciuri, trebuie să ne gândim în primul rând la sănătatea lor. Chiar dacă oferim din când în când dulciuri, să încercăm să le alegem pe cele mai sănătoase. Sunt părinți care refuză să le dea copiilor dulciuri nesănătoase, așadar cadoul respectiv va ajunge probabil la coșul de gunoi.
     
  9. DVD-uri: nu este un cadou inspirat nici acesta, deoarece ajung depozitate pe rafturi, odată ce au fost vizionate. În plus, în ziua de azi, copiii au acces ușor la orice film sau desen animat își doresc să vadă. Un alt aspect este că părinții s-ar putea să restricționeze accesul copilului la TV.

Ce cadouri ar fi totuși potrivite pentru a fi oferite unui copil?

  1. Dacă vrem neaparat să luăm haine, să ne interesăm de mărimea pe care o poartă si ce hăinuțe ar avea nevoie. Un voucher la un magazin de îmbrăcăminte poate fi de asemenea un cadou potrivit, deoarece copilul (dacă este mai mărișor) își va alege singur hăinuțele care îi plac.
     
  2. Cărțile sunt un cadou foarte potrivit pentru copii. Indicat ar fi să ne interesăm ce carte este cea mai potrivită, în funcție de vârsta micuțului.
     
  3. Jocurile de societate pot fi un cadou potrivit pentru întreaga familie. Dar să ne informăm eventual înainte dacă au sau nu jocul respectiv.
     
  4. Jucării durabile și care pot fi folosite o perioadă mai mare de timp, păpuși de calitate, jucării din lemn, trenulețe, mașinuțe.
     
  5. Lucruri utile, de exemplu un costum de înot dacă practică acest sport, o chitară dacă îl pasionează muzica, un costum de ski dacă schiază etc.
     
  6. Bijuteriile sunt un cadou special, ce pot fi oferite la ocazii mai speciale, cum ar fi botezul, majoratul etc. Important este să ne informăm înainte ce bijuterie ar fi potrivită, iar dacă este fetiță, dacă are urechile găurite pentru cercei.