Unor părinți li se pare absolut inofensivă berea fără alcool și consideră că o cantitate mică nu i-ar putea face rău copilului. La fel se întâmplă și cu cafeaua sau alte băuturi pe care doar adulții ar trebui să le consume. Specialiștii îi avertizează însă pe părinți că eticheta ”fără alcool” este doar un truc de marketing, pentru că în realitate acest tip de bere chiar conține alcool, însă într-o doză mai redusă.

Berea fără alcool are gust similar cu berea care conține alcool. La fel ca adulții care se obișnuiesc cu acest gust, și copiii pot deveni dependenți de el încă din momentul în care consumă bere pentru prima oară. Tocmai de aceea, părinții ar trebui să fie conștienți de faptul că ulterior copilul poate dobândi un obicei nu tocmai potrivit pentru vârsta lui și care poate avea o influență asupra consumului de băuturi alcoolice la maturitate.

Psihiatrii și narcologii insistă asupra faptului ca persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani să se abțină de la aceste băuturi, chiar dacă este ceva sporadic. Statisticile arată date nu tocmai pozitive în privința asta.

Cât alcool conține, de fapt, berea fără alcool?

În realitate, berea fără alcool conține în mod sigur de la 0,5 până la 1,2% alcool. De aceea un copil care consumă această băutură, primește și alcool, în doze mici.

Efectele nocive ale berii fără alcool:

  • conținutul de compuși chimici dăunători care sunt folosiți pentru eliminarea alcoolului și formarea de spumă în băutura finită în timpul producției;
  • conținutul de cobalt depășește de 6 ori limita rezonabilă;
  • probabilitate mare de dezechilibru hormonal datorită conținutului de fitoestrogeni din băutură;
  • dezvoltarea unor afecțiuni ale tractului gastro-intestinal la copil;
  • conținutul de uleiuri fusel ca atribut obligatoriu al procesului de fermentare, care are un efect toxic asupra organismului;
  • prezența morfinei (întâlnită în conurile de hamei, această substanță este cea care provoacă dependență și consum regulat).

Pentru copiii ajunși la pubertate consumul de bere fără alcool este deosebit de periculos. Fitoestrogenii provoacă dezvoltarea hormonilor feminini la băieți și reduc funcțiile de reproducere. Fetele se pot confrunta dereglări menstruale și cu infertilitate ulterioară.