Se ştie că cei mai mulți copii mici se tem foarte tare de frizer sau țipă isteric când cineva se apropie cu foarfeca de capul lor. Părinții care s-au confruntat cu această frică de tuns a copiilor lor au împărtăşit cele mai bune sfaturi pentru reducerea traumatismelor la tuns. Cu siguranță, unul îl poți aplica şi în cazul copilului tău.

Reduceți frica

„În calitate de hairstylist licențiat şi mama unui băiat de 17 luni, sfatul meu este acesta: Nu spuneți „să tăiem părul”! Copiii asociază cuvântul „a tăia” cu durerea. În schimb, spuneți-i că mergeți să-i aranjați părul”.

„Eu folosesc o maşină de tuns electrică pentru fiica mea. Pe ea a ajutat-o să aibă alături păpuşile preferate (care au părul de plastic) şi care au intrat primele la tuns. Văzând cum se „taie” părul păpuşilor ei, acest lucru a ajutat-o să treacă peste teama de tuns (țineam maşina de tuns chiar lângă capul păpuşii). Acum are aproape 3 ani şi tolerează tunsul”.

„Ne jucăm de-a tunsul şi folosim un cleşte de bucătărie, în loc de foarfeca, iar fiica noastră este obişnuită să audă un zgomot şi să vadă ceva ce străluceşte în jurul capului ei. De asemenea, aruncăm în jurul ei bucățele de hârtie pentru a imita căderea părului. Iar atunci când este timpul pentru o adevărată tunsoare, în timp ce stă pe podeaua bucătăriei, lucrurile nu sunt aşa traumatizante. Până acum, totul a decurs bine”.

„Pentru primele tunsori ale fiului meu, l-am lăsat mai întâi să-l urmărească pe soțul meu cum se tunde. Cred că văzându-şi tatăl pe scaun l-a făcut curios, în loc să-l sperie. Iar atunci când i-a venit rândul, soțul meu l-a ținut în brațe, pe scaun. Acest lucru a părut să funcționeze. E adevărat că devine neastâmpărat, dar nu supărat”.

Mergeți la profesionişti!

„Întreabă şi vezi dacă există în zona ta o frizerie specială pentru copii. Noi avem un astfel de loc în zona în care trăim. Au acolo tot felul de jucării pe care fiul meu se poate juca în timp ce aşteptăm să-l tundem. Un scaun are forma unei mici maşini cu motor şi claxon. Fiul meu este atât de distras de aceste lucruri, încât abia observă că îl tundem. Nu stă pe scaun perfect liniştit, dar nu e nici pe departe atât de oribil pe cum ar putea fi”.

Fiți şmecheri!

„Fiului meu, în vârstă de 19 de luni, nu-i place să-i tai părul, aşa că o fac acasă, în timp ce doarme. Mai întâi îl tund pe o parte, apoi îi întorc capul şi îl tund şi pe celalaltă parte”.

„Fiul meu a țipat isteric la fiecare tuns, încă de la vârstă de 9 luni. În jurul vârstei de 3 ani, în sfârşit ne-am dat seama despre ce era vorba. S-a dovedit că zgomotul produs de maşina de tuns a fost ceea ce l-a deranjat! Aşadar, acum când mergem la frizer, ne pune să-i promitem că îi acoperim urechile. De atunci nu am mai avut lacrimi la frizer”.

Îndulciți vizita la frizer

„Am descoperit că acadelele sunt excelente în astfel de situații! Fiul meu este prea ocupat cu acadeaua lui pentru a observa ce se întâmplă cu părul lui. Este singura dată când îi dăm bomboane, aşa că adoră să-şi taie părul!”.

„Întotdeauna le tai singură părul gemenilor mei. De obicei, încerc să le pun un film în timp ce le tai părul şi îi laud mereu pentru că stau cuminți şi le spun că vor primi o recompensă. Doar la ocazii speciale le permitem să primească snacks-uri, aşa că funcționează foarte bine”.

Găsiţi o modalitate de distragere a atenției

„Cu copilaşul nostru facem în felul următor: îi punem autocolante peste tot pe haine şi e atât de concentrat, încercând să le scoată, încât tunsul se termină înainte să ştie ce se întâmplă”. 

“Prietena mea, care este coafeză, mi-a dat următorul sfat, pe care îl foloseşte cu propriul fiu: tunde copilul în cadă, în timp ce face baie. Părul este uşor de tăiat în timp ce este ud. În plus cade în apă, astfel încât este uşor de curățat. Copilul este atât de distras de jocul în apă, încât nici măcar nu vede ce faci. Am încercat-o cu fiul meu şi a funcționat ca prin farmec”.

Tunsul pe etape

„Am tăiat părul fiului meu în mai multe etape. Mai întâi ne-am luptat o seară întreagă să-i tăiem bretonul. Câteva zile mai târziu, în timp ce era ocupat să mănânce în scaunul sau, m-am strecurat în spatele lui şi l-am tuns în părți. Mai târziu, când a fost distras la baie, i-am tăiat buclele de la spate”.

Să ştiți când să cereți ajutor

Dacă reacția copilului dvs. la tuns pare a fi peste cea obişnuită, luați în considerare posibilitatea ca el să aibă o problemă cu prelucrarea informațiilor senzoriale. „Copilul meu, de 4 ani, a strigat ca un maniac în timpul tunsului. Numai după ce a fost diagnosticat cu probleme de integrare sezorială şi a făcut terapie ocupațională timp de 6 luni, tunsul – şi alte lucruri – au devenit un pic mai uşoare. Aceasta este doar o sugestie pentru când tehnicile tipice eşuează”.