mamaplus

Medic pediatru: ”Nu le dați bebelușilor antialergice pe gură, în primele 2-3 luni de viață”

-
//
12.01.2021

În perioada în care se dezvoltă în uterul mamei sale, bebelușul are intestinul steril. Odată cu trecerea prin vagin în cadrul nașterii naturale ”se contaminează pozitiv, cu bacterii prietenoase”, care-l vor ajuta să creeze propria floră intestinală,rezistentă și stabilă. Sugarii cu alergie au, din naștere, un profil intestinal diferit față de cei care nu au alergie. 

Potrivit medicului pediatru Raluca Simona Bodea, mucoasa intestinală imatură, nu este închisă, fapt care favorizează trecerea mai ușoară a moleculelor străine în sânge și deci, declanșarea alergiei.

”Atopicii au mai puține bacterii benefice în intestin, dar au nevoie de cantități mai mari pentru a neutraliza efectul alergenilor. Anomalii ale florei intestinale pot determina reacții aberante ale intestinului sugarului încă de la început, din fragedă pruncie. Rezultă că nașterea prin cezariană lipsește copilul de colonizarea cu bacteria saprofite din vaginul matern, deci favorizează direct instalarea alergiei ca boală la copil.”, susține dr. Raluca Bodea.

Măsuri alimentare pentru prevenirea alergiei la sugar

  • De ce este laptele de mamă așa de bun pentru sugarii cu potențial alergic?

Pentru că posedă anticorpi și factori stabilizatori ai florei intestinale care neutralizează toxicitatea unor alimente și promovează toleranța digestivă pentru altele. Pentru că, mărește acceptarea de către intestin a  alimentelor pe care copilul le va mânca mai târziu. Continuarea alăptării la sân, pe perioada diversificării alimentației, crește toleranța intestinului sugarului la alimentul nou introdus.

”Vă recomand călduros ca diversificarea (introducerea alimentației solide), să o inițiați după sfat pediatric competent, în lumina analizei comportamentului nutrițional al întregii familii. Greșelile alimentare în primul an de viață pot fi factorul declanșator al formelor severe de alergie… Nou-născutul are erupții pe piele, prin alte mecanisme decât alergia. Diagnosticul de „alergic” se pune mult mai târziu. Nou-născutul nu reacționează la tratament antialergic administrat pe guriță, pentru că nu posedă capacitatea enzimatică de a metaboliza medicamentul. Deci nu dați antialergice pe gură, în primele 2-3 luni de viață!”, a mai adăugat pediatrul.

Semnalele de alarmă la sugar: 

  • dermatita/eczema atopică ( 1 din 4 sugari dezvoltă eczemă atopică în primii 2 ani de viață);
  • bronșiolitele repetate;
  • alergia alimentară cu manifestări digestive și cutanate zgomotoase;
  • urticaria extinsă;
  • laringitele severe, repetate, care necesită internări de urgență;
  • reacții exagerate la înțepături de insecte. Cam 20-25% din sugari dezvoltă o boală atopică.

”Nu neglijați o constipație rebelă la sugar! Nu neglijați diareea și colicile târzii. Știu din proprie experiență că vărsăturile în jet, chiar rare, nu trebuie neglijate niciodată. 5-8% din sugari sunt alergici la proteinele din laptele de vacă. Și mai e ceva: știați că orezul, administrat excesiv pentru o așa-zisă diaree care nu se mai termină, poate fi de fapt cel care întreține o alergie alimentară?”, susține pediatrul Raluca Bodea.

Factorii care duc la declanșarea alergiei la bebeluș: 

  • fumatul în preajma sugarului;
  • infecțiile prost tratate sau excesul de antibiotice și paracetamol în primul an de viață;
  • dezechilibrul metabolic determinat de administrarea excesivă a calciului, în prezența unei cantități prea mici de vitamina D.

Sfatul specialistului pediatru este esențial în probleme de imunitate, alergie, nutriție, carențe de creștere, tulburări funcționale digestive, mici nereguli și atipii la copilul aparent sănătos și absolut obligatoriu în caz de boală, la copilul de orice vârstă. De ce? Pentru echilibru! Ca să nu greșim! Trebuie să protejăm sugarul cu risc, dar, în același timp, trebuie să-i oferim o copilărie naturală și fericită, lipsită de stres și exagerări.

Nu orice atopic dezvoltă boala alergică, iar copilul vostru nu este sensibil la tot. Conduita în fiecare caz este nuanțată și se stabilește cu specialistul pediatru.